Simona Halep va urma un tratament revoluționar, în Cluj: „Sănătatea e pe primul plan”

Simona Halep - Caroline Wozniacki
Agerpres

Simona Halep face eforturi pentru a se recupera după turneul de la Australian Open. Locul II mondial încearcă o metodă revoluționară de tratament, în Cluj.

Chiar dacă Ana Bogdan a fost deja chemată în locul ei pentru meciul de FED Cup, Simona își propune să facă tot ce-i stă în putință pentru a se reface. Halep se întâlnește la Cluj cu medicul ei și va încerca o metodă revoluționară de recuperare. "Terapia vampir" este o soluție modernă de recuperare prin propriile forțe, scrie Sport.ro.

Întrebată de jurnaliști cât de potrivită este sala în care vor avea loc meciurile, având în vedere că Fed Cup se ține de trei ani la Cluj, Simona Halep a răspuns că este "pe departe este cea mai bună locație", iar atmosfera este de fiecare dată deosebită.

Jucătoarea română de tenis, numărul doi mondial, și-a exprimat din nou regretul de a nu putea juca, dar a spus că sănătatea este pe primul loc.

"Îmi pare foarte rău că nu pot să joc, dar sunt prezentă pentru că îmi doream foarte mult să fiu pe teren, dar nu se poate, sănătatea e pe primul plan mereu. (...) Le-am spus fetelor că îmi pare rău că nu pot juca, dar trebuie să mă refac și că nu îmi place niciodată să intru în echipă accidentată. Cel mai bine este ca toate fetele care intră pe teren să fie apte de joc", a spus Simona  Halep, scrie Sport.ro

Citește și
interviu Simona Halep
Simona Halep, interviu exclusiv pentru Andreea Esca. Cele 3 momente care i-au schimbat viața

Aceasta le-a transmis fanilor că nu trebuie să regrete faptul că ea nu va intra pe teren și a subliniat că din echipă fac parte jucătoare aflate "în top 100".

În ceea ce privește programul pe care îl va urma la Cluj, Halep a spus că acesta va fi foarte strict și că va încerca să petreacă timp cu echipa.

"Programul meu va fi strict la sala de tenis, voi încerca să fac parte din echipă atât cât se poate, bineînțeles fetele fac tot ceea ce trebuie, însă mi-ar plăcea să mă bucur de moment alături de echipă", a spus Simona Halep.

Echipa României întâlnește Canada în zilele de 10 și 11 februarie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în cadrul primului tur al Grupei Mondiale ÎI a Fed Cup.

România a învins Canada cu scorul de 3-2, la Montreal, în aprilie 2015, grație acestei victorii promovând în Grupa Mondială. România mai are o victorie în față Canadei, în 1983, la Zurich, 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Au rămas șocați când i-au văzut iubita noului tehnician de la Ranger: un fotomodel! "Cum naiba aflu abia acum?!"
FOTO Au rămas șocați când i-au văzut iubita noului tehnician de la Ranger: un fotomodel! "Cum naiba aflu abia acum?!"
Citește și...
Simona Halep, mesaj emoţionant cu câteva zile înainte de Fed Cup: ”Îmi pare rău”
Simona Halep, mesaj emoţionant cu câteva zile înainte de Fed Cup: ”Îmi pare rău”

Simona Halep a confirmat informaţiile apărute luni în presa din România. Pentru a nu risca o agravare a stării sale de sănătate, constănţeanca a luat decizia de a nu lua parte la Fed Cup, în întâlnirea din România şi Canada.

Simona Halep, interviu exclusiv pentru Andreea Esca. Cele 3 momente care i-au schimbat viața
Simona Halep, interviu exclusiv pentru Andreea Esca. Cele 3 momente care i-au schimbat viața

Tenisul e marea şi singură iubire a Simonei Halep. Ziua Îndrăgostiţilor o prinde singură şi în acest an pe cea mai bună româncă din tenis.

Vasile Dîncu propune o ”colectă publică” pentru Simona Halep, rămasă fără sponsor
Vasile Dîncu propune o ”colectă publică” pentru Simona Halep, rămasă fără sponsor

Vasile Dîncu, fost ministru al Dezvoltării, le propune românilor o colectă publică pentru Simona Halep, în anul centenarului României, pentru a înlocui sponsorul Adidas, companie de de care actuala ocupantă a locului 2 WTA s-a despărţit.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.