Starea Simonei Halep după accidentarea la picior. Românca debutează joi la Miami Open

Simona Halep, Indian Wells 2018
Getty

Simona Halep, numărul 1 mondial la tenis feminin, a asigurat miercuri, la Miami, că s-a recuperat după problemele pe care le-a avut la piciorul drept şi care au obligat-o să se retragă de la Doha, luna trecută, informează agenţia EFE, conform Agerpres.

Simona Halep - Oceane Dodin. Halep, revenită în competiţie în urmă cu două săptămâni, la Indian Wells, unde a fost învinsă în semifinale de japoneza Naomi Osaka, cea care a câştigat în final trofeu, a precizat că se simte "bine" şi "nu are probleme sau disconfort".

"Acesta este cel mai important lucru. Am jucat bine la Indian Wells. Au fost momente grele, însă acum m-am întors", a spus reprezentanta ţării noastre, care va debuta joi la turneul de la Miami, împotriva franţuzoaicei Oceane Dodin, în jurul orei 21.00.

"M-am antrenat din greu în aceste zile şi mă voi pregăti şi astăzi (miercuri). Mă simt pregătită să încep turneul. Va fi o competiţie foarte dificilă, cu siguranţă. Este un turneu important şi, din acest motiv, fiecare meci va fi greu. Însă mă aflu aici pentru a da tot ce am mai bun şi a încerca să câştig fiecare partidă pe care o voi disputa", a asigurat Halep.

Chestionată în legătură cu preferinţele sale fotbalistice, Simona Halep a dezvăluit că urmăreşte evoluţiile echipei FC Barcelona, deoarece fratele ei este un fan al clubului catalan. Însă, chiar dacă îi "place" fotbalul, consideră că este "greu să urmăreşti un meci timp de 90 de minute".

Citește și
simona halep
Simona Halep, alături de Serena Williams, la Miami. Românca a primit un cadou de sute de mii de dolari

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Citește și...
Simona Halep, fotografie de colecţie alături de Serena Williams. Fanii, extrem de încântaţi. FOTO
Simona Halep, fotografie de colecţie alături de Serena Williams. Fanii, extrem de încântaţi. FOTO

Simona Halep şi-a surprins fanii pe Instagram cu o fofografie inedită. Românca pare să fi legat o prietenie cu Serena Williams, cel puţin asta reiese din imaginea publicată pe site.

Simona Halep, alături de Serena Williams, la Miami. Românca a primit un cadou de sute de mii de dolari
Simona Halep, alături de Serena Williams, la Miami. Românca a primit un cadou de sute de mii de dolari

Simona Halep, Serena Williams, Nick Kyrgios, şi s Tiafoe au participat, marţi, la un eveniment caritabil, Miami All Stars Tennis for Charity, în beneficiul copiilor bolnavi de autism.

Gestul fantastic făcut de Simona Halep. A vândut în scopuri caritabile racheta cu care a jucat finala de la AO
Gestul fantastic făcut de Simona Halep. A vândut în scopuri caritabile racheta cu care a jucat finala de la AO

Simona Halep a donat racheta cu care a jucat la Australian Open, turneu la care a pierdut finală în fata danezei Caroline Wozniacki.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.