Cercetătorii au reușit să învețe șobolanii să conducă mini-vehicule, în schimbul recompenselor

Sobolan
CNN

Cercetătorii de la Universitatea Richmond din Virginia au reuşit să îi facă pe şobolani să conducă mini-vehicule în schimbul unor mici cantităţi de cereale, informează AFP.

Aceștia susțin că rezultatele studiului demonstrează că şofatul a redus nivelul de stres în cazul acestor animale. 

Mini-vehiculele utilizate în acest studiu constau într-o cabină în care trei bare cu fire metalice corespundeau celor trei direcţii principale de deplasare: dreapta, stânga şi înainte. Când un şobolan atingea una dintre bare, vehiculul se deplasa în direcţia selectată.

Şaptesprezece şobolani au fost antrenaţi timp de mai multe luni pentru a conduce acele mini-vehicule într-un fel de arenă din plexiglas cu dimensiunile de 150 centimetri x 60 centimetri, potrivit Agerpres.

Citește și
bataie focsani
Doi şoferi s-au bătut în trafic până s-au umplut de sânge. Ce a aflat apoi poliţia despre ei

Cercetătorii au avut satisfacţia de a vedea că şobolanii pot într-adevăr să înveţe să conducă vehicule.

În plus, ei au remarcat că şobolanii crescuţi în ceea ce experţii denumesc "un mediu îmbogăţit" (un spaţiu mai apropiat de cel natural, extins şi cu elemente complexe de decor) conduceau mai bine, decât cei care au crescut în cuşti. "A fost o adevărată nebunie să vedem cât de buni erau, comparativ cu ceilalţi", a declarat Kelly Lambert, coautoare a studiului şi cercetătoare la Universitatea Richmond.

În plus, excrementele şobolanilor, recuperate şi analizate, au arătat că pentru toţi şobolanii-şofer hormonul dehidroepiandrosteron, care combate stresul, era mai ridicat, fapt ce ar putea fi asociat cu satisfacţia resimţită de aceste animale după ce au dobândit o nouă competenţă.

Kelly Lambert şi colegii ei sunt de părere că această descoperire va deschide calea spre noi tratamente comportamentale în psihiatria umană.

"Nu există vindecare pentru schizofrenie sau depresie. Suntem în întârziere din acest punct de vedere, trebuie să luăm în calcul modele diferite realizate cu ajutorul unor studii pe animale, sarcini diferite, pentru a ite că şi comportamentul poate schimba starea noastră neuro-chimică", a explicat coautoarea studiului.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Şoferi jefuiţi în trafic de o bandă din Argeş. Suma uriaşă strânsă din furturi
Şoferi jefuiţi în trafic de o bandă din Argeş. Suma uriaşă strânsă din furturi

Percheziţii, miercuri dimineaţă, în Argeş, la adresele a 11 indivizi bănuiţi că au comis mai multe furturi şi tâlharii pe şosele.

Doi şoferi s-au bătut în trafic până s-au umplut de sânge. Ce a aflat apoi poliţia despre ei
Doi şoferi s-au bătut în trafic până s-au umplut de sânge. Ce a aflat apoi poliţia despre ei

Scene violente s-au petrecut marți în faţa Spitalului Judeţean din Focşani.

Ruşii vor să construiască o
Ruşii vor să construiască o "autostradă radioactivă". Cât de periculoasă e pentru şoferi

Mostrele de sol prelevate dintr-o zonă din Moscova, în care se plănuiește construirea unei autostrăzi, emit radiații nucleare care prezintă un risc de cancer pentru cetățeni, conform unui raport Greenpeace din Rusia.

Metodele prin care poliţia îi prinde pe şoferii care stau cu mâna pe telefon
Metodele prin care poliţia îi prinde pe şoferii care stau cu mâna pe telefon

La mai bine de o săptămână, de când a intrat în vigoare legea care a dublat amenzile pentru cei care nu se dezlipesc de telefon nici la volan, poliţiştii fac un prim bilanţ.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.