Descoperire în Marea Neagră, legată de un erou legendar. "Nu credeam că e posibil"

ambarcatiune
Black Sea MAP

Arheologii au descoperit ceea ce ei cred că este cea mai veche ambarcațiune intactă, scufundată pe fundul Mării Negre. Se presupune că nava este mai veche de 2.400 de ani.

Corabia de origine grecească, care măsoară 23 de metri, a fost descoperită intactă, cu catargul, cârligele și băncile de vâslit. Conservarea impecabilă a fost posibilă datorită lipsei de oxigen de la acea adâncime, potrivit The Guardian.

"N-aș fi crezut niciodată că este posibil", a declarat profesorul Jon Adams, cercetătorul principal al Proiectului de arheologie maritimă la Marea Neagră (MAP), echipa care a făcut descoperirea. "Acest lucru va schimba percepția noastră asupra construcțiilor navale și asupra navigației în lumea antică".

Ambarcațiunea seamănă cu modelele de nave care se găsesc pictate pe amfora grecească cunoscută drept “Vasul Sirenă”, care ilustrează un episod din legenda lui Ulise, eroul homeric care s-a legat de catarg pentru a rezista cântecului sirenelor.

Citește și
Luzia, fosilă reconstituită
Una dintre cele mai importante fosile din lume, găsită în ruinele unui muzeu

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Descoperire impresionantă pe Marte. Anunțul făcut de experți
Descoperire impresionantă pe Marte. Anunțul făcut de experți

Apele sărate situate sub suprafaţa planetei Marte ar putea conţine suficient oxigen molecular pentru a susţine viaţa microbilor şi a bureţilor, potrivit unui studiu publicat luni de revista Nature.

Una dintre cele mai importante fosile din lume, găsită în ruinele unui muzeu
Una dintre cele mai importante fosile din lume, găsită în ruinele unui muzeu

Prima fosilă umană descoperită în Brazilia, despre care se credea că a fost distrusă în incendiul de la Muzeul din Rio, a fost regăsită.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.