Obiectul NASA care va ajunge luni pe Marte. Evenimentul va fi transmis LIVE

Marte
iStock

Luni, modulul spaţial InSight, lansat de NASA, va pătrunde în atmosfera planetei Marte şi se va plasa pe suprafața marţiană având misiunea de a analiza structura internă a "Planetei Roşii", relatează Agerpres.

Aterizarea este programată pentru luni, după ora 21.00, ora României, va a avea o durată de şase minute şi jumătate și ar urma să aibă loc într-o zonă plată.

Modulul a călătorit în spaţiu timp de şase luni şi jumătate şi a parcurs o distanță de 480 de milioane de kilometri. La bordul lui aflându-se un instrument ce valorează zeci de milioane de euro: un seismometru extrem de sensibil, conceput de Agenţia spaţială ză (CNES), mai relatează Agerpres.

Foto: Racheta Atlas V la bordul căreia se află modulul InSight (4 mai 2018)

Citește și
Marte
Descoperire impresionantă pe Marte. Anunțul făcut de experți

Va fi pentru prima dată după 2012 când un dispozitiv construit de oameni va încerca să coboare pe Marte, după roverul Curiosity construit de NASA, singurul robot rămas în activitate pe suprafața acestei planete.

Până acum însă, doar Statele Unite a reuşit să plaseze cu succes dispozitive robotizate pe Marte. Atât fosta U.R.S.S., cât și europenii prăbuşind mai multe module de aterizare pe "Planeta Roşie" - cel mai recent incident de acest tip având loc în 2016.

"Să cobori cu bine pe Marte este cu adevărat ceva foarte, foarte dificil", a declarat Thomas Zurbuchen, directorul departamentului ştiinţific de la NASA, cel care a aprobat această misiune în urmă cu şapte ani şi cu un buget de aproape 1 miliard de dolari.

Foto: Lansarea rachetei Atlas V la bordul căreia se află modulul InSight (5 mai 2018)

"Luni seară vom trăi 'şapte minute de teroare'", a declarat pentru AFP directorul CNES, Jean-Yves Le Gall.

Este sezonul furtunilor de praf pe Marte. Potrivit celor mai recente ştiri în domeniu, starea vremii era bună pe această planetă. Scutul termic al vehiculului spaţial a fost ranforsat. Orice s-ar întâmpla, tentativa de plasare a sondei americane pe Marte va avea loc.

"Va fi o intrare balistică, nu putem să schimbăm nimic", a declarat Tom Hoffman, directorul misiunii americane.

Foto: Racheta Atlas V la bordul căreia se află modulul InSight (5 mai 2018)

De ce un seismometru?

Practic, tot ce se cunoaşte despre istoria formării Terrei şi a compoziţiei sale interne provine din seismologie.

Toate planetele telurice, cu structură solidă şi asemănătoare Terrei, s-au format pornind de la aceleaşi materiale de bază, care compun în prezent meteoriţii. În urmă cu miliarde de ani, nebuloasele de materie s-au condensat. Progresiv, s-au format anumite sfere. Presiunea s-a intensificat în centrul lor, temperatura a crescut, interiorul s-a topit, noi materiale au fost create, apoi acestea s-au răcit. Era vorba despre un proces lent de acreţie.

Însă, deşi ingredientele de bază sunt identice, de ce Terra este albastră, Mercur un cuptor de nelocuit şi Marte roşie şi rece, cu o atmosferă de 100 de ori mai puţin densă decât cea a Terrei şi fără o tectonică a plăcilor?

Foto: Modulul InSight

"Ascultarea" interiorului lui Marte va permite savanţilor să trieze diversele teorii formulate în legătură cu formarea planetelor.

Seismometrul, compus în realitate din şase astfel de dispozitive, va fi plasat direct pe solul marţian şi va monitoriza cele mai infime vibraţii, într-o stare de imobilitate perfectă, ascuns sub un dom cu rol de protecţie.

Ce va măsura el?

Undele de şoc ale meteoriților care se prăbuşesc cu regularitate pe Marte, cutremure de pământ, prăbuşiri ale straturilor din subsol, deformările acestora, formarea faliilor sub nivelul scoarţei şi chiar forţa de atracţie exercitată de Phobos, micul satelit natural al planetei Marte.

Uriaşii vulcani marţieni sunt stinşi de multă vreme, dar "este posibil să auzim mişcarea magmei, la o adâncime foarte mare", a declarat Sue Smrekar, director adjunct al misiunii.

Undele, traversând straturile de pământ, vor fi deformate, încetinite sau accelerate şi vor emite sunete diferite. Ele îi vor ajuta pe oamenii de ştiinţă să alcătuiască progresiv o hartă internă a lui Marte şi să răspundă, poate, întrebărilor următoare: Nucleul este lichid sau solid? Care sunt grosimile şi compoziţiile mantalei şi scoarţei?

Foto: Fotografie de pe Marte făcută de roverul Curiosity

Un alt instrument, construit de agenţia spaţială germană şi denumit HP3, este un fel de termometru ce va capta fluxurile de căldură ce provin din adâncurile planetei. El se aseamănă cu o cârtiţă ataşată printr-o lesă de modulul InSight şi care va săpa până la o adâncime de 3-5 metri.

Interesul savanţilor faţă de Marte, care este de aproximativ două ori mai mică decât Pământul, este cu atât mai mare cu cât absenţa tectonicii plăcilor a permis conservarea structurii iniţiale a "Planetei Roşii", spre deosebire de Terra.

Dacă asolizarea se va petrece cu bine, confirmarea ar putea să provină aproape în timp real, dacă se ia în calcul cele opt minute şi 30 de secunde de care are nevoie semnalul sondei americane pentru a călători între Marte şi Terra.

Un "bip" transmis de acest dispozitiv va fi aşteptat în jurul orei 20:04 de specialiştii prezenţi la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, un centru de control pe care NASA îl deţine în California.

Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina oficială a NASA. Evenimentul va fi transmis LIVE aici și pe rețelele de socializare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Premieră pentru NASA. Un robot, trimis să exploreze adâncurile planetei Marte. Provocarea lansată de cercetători
Premieră pentru NASA. Un robot, trimis să exploreze adâncurile planetei Marte. Provocarea lansată de cercetători

Un nou oaspete urmează să ajungă pe Marte. Este vorba despre un robot spațial trimis de NASA, care bifează şi o premieră importantă.

Descoperire impresionantă pe Marte. Anunțul făcut de experți
Descoperire impresionantă pe Marte. Anunțul făcut de experți

Apele sărate situate sub suprafaţa planetei Marte ar putea conţine suficient oxigen molecular pentru a susţine viaţa microbilor şi a bureţilor, potrivit unui studiu publicat luni de revista Nature.

Cum va arăta nava SpaceX care va transporta oameni pe Marte
Cum va arăta nava SpaceX care va transporta oameni pe Marte

Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, a oferit o serie de imagini care arată naveta care va călători către Marte în anul 2024, relatează Bussines Insider.

Lac uriaş, descoperit pe Marte. Ar putea adăposti forme de viaţă
Lac uriaş, descoperit pe Marte. Ar putea adăposti forme de viaţă

Cercetătătorii italieni au anunţat miercuri că au descoperit un lac sub suprafaţa îngheţată a planetei Marte.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.