Salonul Inovării şi Cercetării, Galaţi: mașina cu aer comprimat, printre vedete

×
Codul embed a fost copiat

Maşina care merge cu aer comprimat, bicicleta cu 5 roţi, sau scanner-ul 3D: sunt doar câteva dintre invențiile prezentate vineri la Salonul Inovării şi Cercetării, de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.

Peste 130 de specialişti şi-au dat concursul şi i-au impresionat pe vizitatori.

De exemplu, maşină viitorului, în varianta gândită de un inventator din Bârlad. Vehiculul va fi propulsat cu ajutorul aerului comprimat şi va fi unul rapid, susţine proiectantul.

Adrian Roşca, inventator: "Preconizez atingerea sutei la oră pe asfalt, cu un prototip real făcut prin metoda asta, într-o zecime de secundă."

O altă vedetă a salonului de inventica a fost un vehicul cu 5 roţi, conceput de un pensionar în vârstă de 69 de ani din Galaţi. Ideală pentru oraşele turistice, cvin-cicleta a atras deja atenţia unui producător din Spania.

Citește și
Cutremur
Primul laborator de cercetare a cutremurelor de suprafață din România

Interesant este însă şi un scanner, ce poate memora orice formă, pe care o reproduce apoi cu ajutorul unei imprimante 3D.

Evenimentul a reunit 137 de cercetători români, dar şi străini.

Prof. dr. Cătălin Fetecău, organizator: "Să dezvoltăm potenţialul de cercetare al zonei şi să aducem la un loc inventatori, potenţiali utilizatori, investitori, studenţi şi elevi care să vadă că avem potenţial în cercetare şi inovare."

Salonul Inovării şi Cercetării de la Galaţi a ajuns anul acesta la cea de-a treia ediţie.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Robotul care poate depista dacă cineva suferă de boli neuropsihice
Robotul care poate depista dacă cineva suferă de boli neuropsihice

Robotul Ludwig ar fi capabil să recunoască dacă o persoană suferă de depresie sau de Alzheimer.

Primul laborator de cercetare a cutremurelor de suprafață din România
Primul laborator de cercetare a cutremurelor de suprafață din România

Fenomenul Izvoarele, cum au fost numite sutele de mişcări ale pământului produse în satul din Galaţi, va da naştere primului laborator de cercetare a cutremurelor de suprafaţă din România.

Descoperirea facută de cercetători sub stratul de gheață din Antarctica: E cea mai vastă de pe planetă
Descoperirea facută de cercetători sub stratul de gheață din Antarctica: E cea mai vastă de pe planetă

Oamenii de știință au descoperit cea mai întinsă regiune vulcanică de pe Pământ, sub suprafața vastă a stratului de gheață care acoperă vestul Antarcticii.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.