Un asteroid se apropie de Pământ. Care sunt șansele să lovească Terra

asteroid
Shutterstock

Un asteroid, care se apropie de Pământ chiar înainte de ziua alegerilor din Statele Unite, are şanse de 0,42 % să lovească planeta, potrivit NASA, scrie independent.co.uk.

 

Corpul ceresc, cunoscut ca 2018VP1 ar urma să treacă pe lângă Pământ pe 2 noiembre, înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA, potrivit Laboratorul de Propulsie Jet (JPL) al NASA, transmite News.ro.

Agenţia spaţială a spus că există trei ciocniri potenţiale dar, "bazându-ne pe 21 de observaţii de-a lungul a 12.968 de zile", nu crede că este posibil un impact direct.

2018VP1, care a fost iniţial identificat la Observatorul Palomar din California, în 2018, nu este considerat "un obiect potenţial periculos" din cauza mărimii sale mici - cu un diametru de 0,002 kilometri, potrivit NASA.

Citește și
Sonda spatiala
O sondă spaţială va trimite pe Terra eşantioane de pe un asteroid. Ar putea oferi informații despre originea vieții

Obiectele posibil periculoase - de obicei asteroizi sau comete - sunt cele care au o orbită care le apropie de Pământ şi sunt suficient de mari ca să provoace pagube semnificative dacă lovesc planeta.

Săptămâna trecută, un asteroid cu o lungime de trei până la şase metri a trecut la o distanţă de 2.950 de kilometri de Pământ, pe deasupra Oceanului Indian.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Un asteroid care a trecut pe lângă Pământ a fost observat după 6 ore. Ce s-ar fi întâmplat dacă lovea planeta
Un asteroid care a trecut pe lângă Pământ a fost observat după 6 ore. Ce s-ar fi întâmplat dacă lovea planeta

Un asteroid cu o lungime de trei până la şase metri a trecut duminică la o distanţă de 2.950 de kilometri de Pământ, potrivit agenţiei spaţiale americane NASA.

O sondă spaţială va trimite pe Terra eşantioane de pe un asteroid. Ar putea oferi informații despre originea vieții
O sondă spaţială va trimite pe Terra eşantioane de pe un asteroid. Ar putea oferi informații despre originea vieții

Sonda spaţială niponă Hayabusa2 va reveni în apropierea Terrei, la data de 6 decembrie, pentru a lansa o capsulă conţinând eşantioane de sol colectate de pe un asteroid, probe ce ar putea oferi mai multe informaţii despre originea vieţii.

„A fost mai grav decât credeam până acum”. Ce s-a aflat despre dispariția dinozaurilor
„A fost mai grav decât credeam până acum”. Ce s-a aflat despre dispariția dinozaurilor

Faimosul asteroid considerat parţial vinovat de extincţia dinozaurilor a urmat cea mai periculoasă traiectorie posibilă pentru a acoperi întreaga planetă sub un nor dens de gaze şi praf, au dezvăluit autorii unui studiu publicat marţi.

Un asteroid cu diametrul de 2 kilometri va trece pe lângă Terra. Ce spun specialiștii
Un asteroid cu diametrul de 2 kilometri va trece pe lângă Terra. Ce spun specialiștii

Un asteroid cu diametrul de 2 kilometri va trece miercuri pe lângă pământ, dar la o distanță sigură, de peste 6 milioane de kilometri.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.