„Ceasul Apocalipsei” rămâne la 100 de secunde de miezul nopții. „Un foc de avertisment”

Ceasul apocalipsei
Shutterstock

Orologiul apocalipsei - care simbolizează iminenţa unui cataclism planetar - a fost menţinut la ”fără 100 de secunde”, relatează AFP.

Decizia vine în pe fondul ineficienţei gestionării pandemiei Covid-19 de către guverne, o dovadă a nepregătirii acestora în faţa ameninţărilor nucleară şi a modificărilor climatice, potrivit oamenilor de ştiinţă.

”Pandemia sângeroasă şi terifiantă Covid-19 serveşte drept un «foc de avertisment» istoric, o ilustrare ţipătoare a faptului că guvernele naţionale şi organizaţiile internaţionale sunt prost pregătite să facă faţă ameninţărilor armamentului nuclear şi modificărilor climatice, care ar putea pune, cu adevărat, capăt civilizaţiei”, a avertizat miercuri, într-un comunicat, directoarea generală a ONG-ului Bulletin of the Atomic Scientists, însărcinat cu acest orologiu simbolic creat în 1947, dr. Rachel Bronson, potrivit News.ro.

Un grup de experţi ai ONG-ului, alcătuit din 13 laureaţi ai Premiului Nobel, stabileşte anual noua oră.

Anul trecut, acele au fost date înainte cu 20 de secunde şi indicau cea mai apropiată oră de miezul nopţii din istoria orologiului.

Citește și
rachete
Ceasul Apocalipsei, dat inainte cu jumatate de minut. Din 1953, omenirea nu s-a mai confruntat cu riscuri atat de mari

”Treziţi-vă!”, îi îndeamnă pe liderii marilor puteri fostul guvernator al Californiei şi preşedinte al Consiliului de istraţie al Bulletin of the Atomic Scientists, Jerry Brown.

”Statele Unite, Rusia şi puterile nucleare mondiale trebuie să înceteze să urle unele la altele. A venit vremea eliminării armamentului nuclear şi nu construirii a şi mai mult armament nuclear. La fel în lupta împotriva modificărilor climatice. Statele Unite, China şi celelalte ţări mari este necesar să atace în mod serios emisiile mortale de carbon - acum”, subliniază el.

Între recomandările adresate şefilor de stat, grupul de experţi îi îndeamnă pe preşedinţii american Joe Biden şi rus Vladimir Putin să prelungească cât mai mult posibil în timp Acordul New START privind limitarea armamentului nuclear al celor două ţări.

Parlamentul rus a ratificat miercuri o prelungire a Acordului New START cu cnci ani, până în 2026.

Experţii încurajează totodată Statele Unite să se angajeze să nu folosească primele o armă nucleară într-un conflict şi să-şi convingă aliaţii şi rivalii să facă acelaşi lucru, un lucru care constituie ”un pas către securitate şi stabilitate”, consideră ei.

Creat după al Doilea Război Mondial, orologiul apocalipsei indica prima oară ”fără 7 minute”.

În 1991, la sfârşitul Războiului Rece, orologiul a fost dat înapoi şi marca ”fără 17 minute”.

În 1953 şi în 2018 şi 2019 el afişa ”fără 2 minute”.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Ceasul Apocalipsei, mai aproape ca niciodată de
Ceasul Apocalipsei, mai aproape ca niciodată de "Sfârşitul lumii": "E vorba de secunde"

Ceasul simbolic al apocalipsei nu sună prea bine. Potrivit experţilor care analizează cât de aproape este planeta noastră de o catastrofă, în momentul de faţă suntem mai aproape ca niciodată.

Ceasul Apocalipsei, dat inainte cu jumatate de minut. Din 1953, omenirea nu s-a mai confruntat cu riscuri atat de mari
Ceasul Apocalipsei, dat inainte cu jumatate de minut. Din 1953, omenirea nu s-a mai confruntat cu riscuri atat de mari

"Suntem la doar 2 minute si jumatate distanta de distrugerea civilizatiei umane", avertizeaza oamenii de stiinta.

"Ceasul Apocalipsei" a fost dat inainte cu doua minute. Ce inseamna acest anunt in viziunea oamenilor de stiinta

Ceasul apocalipsei, care simbolizeaza iminenta unui cataclism planetar, a avansat cu doua minute, indicand trei minute pana in ceasul al doisprezecelea, au anuntat joi oamenii de stiinta.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.