Dosare penale pentru cei care taie “aurul verde”. Taierile ilegale de arbori, un fenomen de neoprit

taieri ilegale de paduri

 Zeci de sanctiuni si dosare penale au primit indivizii care au defrisat padurile din Timis. Unii dintre ei s-au ales chiar si cu dosare penale.

 Marti, politistii Sectiei Rurale Faget au oprit pentru control, in localitatea Padureni, un barbat de 35 de ani care transporta, cu o autoutilitara, 2 metri cubi de lemne, de esenta cer. In urma verificarilor, politistii au constatat ca barbatul, domiciliat in comuna Dumbrava, nu avea aviz de insotire a marfii pentru materialul lemons. Drept urmare, oamenii legii l-au amendat pe sofer cu 2000 de lei, iar lemnele au fost confiscate.

Luni, 18 noiembrie, in interval de cateva ore, alte trei persoane au fost sanctionate si s-au ales cu dosare penale pentru ca au comis aceeasi ilegalitate. Primul, a fost un barbat de 30 de ani, din Sinersig, prins in jurul orei 13:30 ca transporta 21 de salcami, taiati ilegal dintr-o liziera aflata in apropierea localitatii de domiciliu.

La cateva ore distanta, un alt individ a fost depistat de politisti in localitatea Padureni, dupa ce taiase 15 salcami. A treia persoana prinsa cu transport ilegal de arbori a fost un barbat din comuna Pietroasa Mare, care taiase nu mai putin de 28 de ulmi din padurea pe care o detine, arborii fiind nemarcati.

In toate cazurile, politistii au intocmit pe numele celor prinsi in fapt, dosare penale pentru taiere ilegala de arbori.

Citește și
Padure defrisata
Mai multi sefi de ocol silvic si consilieri locali, cercetati pentru taieri ilegale de lemn
Citește și...
Padurar din Alba, cercetat pentru taieri ilegale de arbori in Apuseni
Padurar din Alba, cercetat pentru taieri ilegale de arbori in Apuseni

Un padurar din Alba este cercetat pentru neglijenta in serviciu dupa ce specialistii ITRSV Cluj au descoperit aproape 200 de cioate de molid fara marca silvica provenite din taieri ilegale de arbori.

Mai multi sefi de ocol silvic si consilieri locali, cercetati pentru taieri ilegale de lemn
Mai multi sefi de ocol silvic si consilieri locali, cercetati pentru taieri ilegale de lemn

Mafia Lemnului din Harghita si Mures primeste o lovitura din partea autoritatilor. Interventia oficialilor vine la aproape un an dupa ce la emisiunea "Romania, te iubesc" am aratat dezastrul din zona si cateva dintre persoanele vinovate.

Recomandări
România, printre puținele țări NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului
România, printre puținele țări NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului

„Aliații NATO trebuie să-și asume propria apărare, pentru că nu se pot baza pe America". Este mesajul transmis, la Bruxelles, de secretarul american al Apărării.

Alţi doi medici de la Spitalul Pantelimon au fost puşi sub acuzare. Surse: Familiile pacienților morți nu au făcut plângeri
Alţi doi medici de la Spitalul Pantelimon au fost puşi sub acuzare. Surse: Familiile pacienților morți nu au făcut plângeri

Ancheta legată de moartea în condiții suspecte a mai multor pacienți din secția de terapie intensivă a Spitalului Pantelimon din Capitală se extinde.

Când școala prinde rădăcini: cum învață copiii din România despre mediu cu mâinile în pământ
Când școala prinde rădăcini: cum învață copiii din România despre mediu cu mâinile în pământ

În curțile câtorva școli din România se întâmplă o mică revoluție tăcută. Nu are loc în bănci, ci afară, în aer liber, unde copiii învață cum să îngrijească roadele pământului, dar și cum să aibă încredere în ei, în ceilalți și în propriul viitor.