Impacare fara precedent: UTA si Poli vor fi „surori” pentru doua ore!

galerie UTA

erii celor doua echipe vor scanda impreuna impotriva conducerii Federatiei Romane de Fotbal si a Ligii Profesioniste de Fotbal, cu ocazia unui meci amical care va avea loc sambata.

Fanii celor mai iubite echipe din vestul României, UTA Arad şi Poli Timişoara, îşi doresc atât de mult să scape de Mircea Sandu şi Mitică Dragomir încât au hotărât să uite de rivalităţi pentru două ore.

Cele două echipe rivale vor juca sâmbătă un meci amical la Arad. Întâlnirea a fost programată chiar la iniţiativa erilor. Liderii celor două grupuri de fani care se duşmănesc de câteva decenii vor scanda împreună la partida de sâmbătă împotriva lui Mircea Sandu şi a lui Mitică Dragomir, pe care îi consideră vinovaţi pentru lipsa de rezultate a naţionalei şi a echipelor româneşti în cupele europene, precum şi pentru încurajarea corupţiei la nivelul competiţiilor interne. Ultimul eveniment care a amplificat antipatia erilor români faţă de Sandu şi Dragomir a avut loc la meciul amical România – Uruguay, de la Bucureşti. Mai mulţi eri au fost bătuţi şi evacuaţi din stadion la acea partidă, pentru că au scandat împotriva conducătorilor fotbalului românesc.
„În proporţie de 99 la sută, sâmbătă va avea loc un meci amical între UTA şi POLI, la Arad. Noi, erii, vom protesta împotriva celor care au transformat fotbalul românesc într-un gunoi (cei doi tartori din fruntea federaţiei şi ligii), precum şi împotriva Legii 4 şi Legii 10, care încalcă în mod flagrant numeroase drepturi cetăţeneşti şi lasă loc abuzurilor. Noi, erii celor două echipe rivale am hotărât să trecem peste orgolii pentru un meci, totul fiind în interesul comun de a scăpa de cancerele fotbalului românesc” – acesta este anunţul făcut de erii timişoreni.
UTA şi Poli nu s-au mai întâlnit într-un meci amical de nouă ani. Ultima dată s-a întâmplat la Timişoara, în vara anului 2003, la finalul acelei partide având loc incidente între eri.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Poli Timisoara a batut Caransebesul la scor de neprezentare
Poli Timisoara a batut Caransebesul la scor de neprezentare

Fotbalistii lui Velcea au castigat cu 3 la 0 amicalul jucat la Lugoj cu echipa caraseana din liga a-3-a. Axente, Popovici, si Gorobsov au inscris golurile alb-violetilor.

Politicienii n-au timp de Poli. Intalnirea autoritatilor cu Iancu s-a amanat din nou
Politicienii n-au timp de Poli. Intalnirea autoritatilor cu Iancu s-a amanat din nou

Liderii politici din Timis nu pot fi prezenti la discutia programata sambata. E posibil ca aceasta sa aiba loc marti, 6 martie, dar nici aceasta data nu e batuta in cuie.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.