Marcel Raducanu cauta talente la Timisoara! Fostul stelist ii antreneaza pe micii fotbalisti romani

Marcel Raducanu

 Fostul jucător al Borussiei Dortmund face antrenamente de individualizare cu 28 de copii înscrişi într-un cantonament la Timisoara, la stadionul Colterm.

 Marcel Răducanu este la Timişoara în această săptămână, unde a organizat o tabără pentru copii din întreaga ţară. Idolul steliştilor din anii 70 are o şcoală de fotbal în Germania şi va încerca să-i îndrume către câteva echipe nemţeşti pe cei mai talentaţi dintre juniorii cu care lucrează în aceste zile.

„Îmi place la Timişoara, pentru că e altă mentalitate, oamenii sunt mai primitori, s-au bucurat când m-au văzut după atâţia ani şi mă bucur neapărat că s-a rezolvat acest cantonament, sunt mândru că au venit aşa mulţi copii. Credeam că vor fi vreo 18-20, dar s-au strâns 28 de copii, dacă făceam mai multă reclamă, ar fi fost şi mai mulţi. Sunt copii talentaţi şi asta mă încântă, îmi face plăcere mie ca şi antrenor, când copilul face exerciţiul pe care îl aştept de la el. Sunt sigur că o să găsim două-trei talente cărora le vom da posibilitatea de a merge în Germania să dea probe la cluburi de acolo”, a declarat fostul jucător al Stelei Bucureşti şi al Borussiei Dortmund.

“Un jucător ca Gotze se naşte o data la 30-40 de ani, cum e Messi, cum a fost Maradona. E greu să mai găseşti un Gotze. O să fie unic. Dar sunt copii buni şi aici, însă trebuie să se pregătească bine în continuare. Nu ajunge doar un cantonament de patru zile, ei trebuie în continuare să aibă antrenori care să vorbească frumos cu ei şi să-i pregătească aşa cum trebuie”, a mai spus omul care conduce o şcoală de fotbal în Germania.

 

Citește și
bayern
FINALA Champions League: Borussia Dortmund - Bayern Munchen 1-2. Bavarezii, noii campioni ai Europei

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
FINALA LIGII CAMPIONILOR: Borussia Dortmund - Bayern Munchen 1-2. Bayern este regina Europei
FINALA LIGII CAMPIONILOR: Borussia Dortmund - Bayern Munchen 1-2. Bayern este regina Europei

Finala UEFA Champions League 2013 dintre BORUSSIA DORTMUND - BAYERN MUNCHEN a fost decisa de un gol in minutul 89 semnat de Arjen Robben.

FINALA Champions League: Borussia Dortmund - Bayern Munchen 1-2. Bavarezii, noii campioni ai Europei
FINALA Champions League: Borussia Dortmund - Bayern Munchen 1-2. Bavarezii, noii campioni ai Europei

Bayern Munchen a castigat finala UEFA Champions League pentru a cincea oara in istorie, dupa ce a invins, sambata, pe arena Wembley, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Borussia Dortmund.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.