Marian Iancu nu vrea sa auda de Liga I: „Retragem dosarul de licentiere”

Iancu

Chiar dacă din partea federației sunt semnale că Poli Timișoara ar putea fi acceptată în prima ligă, șeful clubului nu vrea să audă de licență, deoarece este foarte supărat pe cei care conduc orașul și pe erii lui Poli.

Într-o etapă sau două, Poli poate promova, din punct de vedere matematic, în prima ligă. Întrebat dacă această promovare merită sau nu să fie sărbătorită, Iancu a răspuns astfel:

”Jucătorii pot să sărbătorească, pentru rezultatele lor sportive. Funcție de cum au jucat și cum vor juca, ei pot să își găsească locul la alte echipe, unele mai mari, altele mai mici. Dar orașul nu are motiv să sărbătorească împreună cu ei, pentru că în această săptămână noi vom depune documentele pentru retragerea dosarului de licențiere. Nu îndeplinim criteriile financiare. Politicienii din Asociația erilor Druckeria au spus că sunt țigan cerșetor. Uite că nu sunt. Dacă eram țigan cerșetor, mai cerșeam bani de la BkP ca să îndeplinim condițiile”.
Patronul lui Poli continuă să îi facă ”reclamă” candidatului USL la funcția de primar al Timișoarei. ”Eu oricum plec, și dacă va câștiga Robu alegerile, și dacă nu. Dar dacă va fi el primar, o să cedez Universității Politehnica palmaresul. Le mai las câteva grupe de juniori foarte bune și o echipă de liga a treia sau a patra”, a spus Iancu.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Poli a castigat in zece oameni la Targoviste și are locul doi asigurat! UTA a pierdut la Bistrita
Poli a castigat in zece oameni la Targoviste și are locul doi asigurat! UTA a pierdut la Bistrita

Chindia – Poli Timisoara 1-2 si Gloria – UTA 3-2 sunt scorurile care au stabilit, aproape sigur, primele doua clasate din seria a II-a a ligii secunde.

Poli, tinuta in viata pana la finalul sezonului! Iancu: „La anul vom fi in Liga a II-a sau a III-a”
Poli, tinuta in viata pana la finalul sezonului! Iancu: „La anul vom fi in Liga a II-a sau a III-a”

Chiar dacă Marian Iancu a susţinut în ultimele luni că nu va mai face nicio investiţie în fotbal, patronul clubului timişorean s-a răzgândit. După finalul acestui campionat, o va susţine pe Poli, însă doar ca sponsor.

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere

Primele consultări de la Cotroceni par să încline balanța spre intrarea PSD la guvernare, spun surse din partid. Unii social-democrați ar accepta să fie la putere chiar și fără să dea premierul.

Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.