Migratia caprioarelor. Bambi si prietenii lui au ajuns, manati de foame, in vestul tarii

×
Codul embed a fost copiat

Sunt frumoase, timide si gratioase, iar atunci cand apar, cei mai multi dintre noi aproape ca nu mai respiram, de iratie.

Si totusi, sutele de caprioare care au ajuns in localitatile din Vest, manate de foame, i-au suparat pe fermieri, pentru ca, sustin ei, le-au distrus culturile. Si unii soferi, vin cu plangeri: le-ar fi aparut in cale, si le-ar fi sifonat masinile. Dar copiii, fascinati de povestea lui Bambi, abia asteapta sa le vada.

Aceste imagini ar putea bucura ochii unui calator obosit de nebunia orasului. Nu si a celor care abia si-au semanat graul pentru acest an. De aproape o luna, peste de 500 de caprioare au aparut in mai multe comune din vestul tarii. Una dintre ele, Beba Veche.

Este cea mai vestica localitate din Romania, situata chiar la granita cu Ungaria si Serbia. Cel mai probabil, Bambi si prietenii lui au fugit din tarile vecine, ca sa scape de pustile vanatorilor. Dar la noi oamenii
nu sunt prea fericiti ca le vad.

"Avem probleme pentru ca sunt adunate in numar atat de mare, de fac paguba, sunt ca niste turme de oi. Intre 50 si chiar 70 intr-o turma. Ele vin din Serbia si Ungaria ca acolo le vaneaza si s-au adunat in locul asta, mai izolat asa, unde nu sunt deranjate de nimeni", a declarat Dican Aurelian Craciun, viceprimar Beba Veche

Citește și
Caprioara
Dezastru ecologic la Nadab: jumatate din efectivele de caprioare au murit otravite

Pentru sateni, turmele de caprioare nu aduc bucurie, ci numai griji. Se gandesc la recolta care poate fi compromisa.

Singurii care se bucura de prezenta caprioarelor sunt copiii. Adultii l-au asaltat insa pe primar cu reclamatii, asa ca edilul din Beba Veche a cerut ajutorul vanatorilor. Din fericire, nu-si vor folosi pustile. Vor prinde caprioarele cu niste plase speciale si le vor muta in zone mai indepartate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Dezastru ecologic si financiar: 84 caprioare otravite, paguba de peste 250.000 de euro
Dezastru ecologic si financiar: 84 caprioare otravite, paguba de peste 250.000 de euro

Caprioarele aproape ca au disparut de pe fondul de vanatoare de la Nadab, in urma otravirii lor in masa cu substante de combatere a rozatoarelor.

Dezastru ecologic la Nadab: jumatate din efectivele de caprioare au murit otravite
Dezastru ecologic la Nadab: jumatate din efectivele de caprioare au murit otravite

Caprioarele mor pe capete in judetul Arad. Peste 50 de cadavre au fost gasite deja, iar vanatorii afirma ca jumatate din efective au murit pe fondul de vanatoare de la Nadab.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.