O turma de oi a fost atacata noaptea trecuta, la Ghiroda. Mioarele au fost sfasiate. FOTO

mioare sfasiate

 O turma de oi a afost atacata azi-noapte, in localitatea Ghiroda din judetul Timis.

 Douasprezece mioare au fost gasite azi noapte, intinse la pamant , de ciobanul care le pastorea. Noua dintre ele au fost sfasiate intr-un mod cumplit si au murit, iar alte trei au supravietuit, dar au zeci de muscaturi.

Atat primarul comunei Ghiroda, cat si localnicii spun ca, cel mai probabil, o haita de caini salbatici a dat atacul si le-a sfasiat intr-un mod socant pe mioare.

Vasile Cadariu, primarul comunei Ghiroda: “Azi-noapte, intre orele 02:00 si 03:00 a fost atacata o turma de oi. Spre dimineata am inceput sa adunam cadavrele. Pana acum sunt noua oi moarte si trei care sunt intr-o faza foarte grava si vor trebui sacrificate. Nu suntem la prima intamplare. Acum doi ani au mai atacat tot in acelasi loc, au fost pagubele mai mici pe atunci, doar trei sau patru oi au fost sacrificate. O sa incerc sa fac o adresa catre Asociatia Vanatorilor si Pescarilor Sportivi din Timisoara ca ei sunt gestionarii fondului, sa elibereze autorizatii de combatere pentru animale rapitoare pentru ca sunt considerati rapitori.”

Ciobanul spune ca turma de oi nu avea caini de paza si ca, azi noapte, in momentul atacului, el era singur pe camp si nu a avut cui sa ceara ajutor.

Citește și
Zeci de oi macelarite
Oierii din judetul Arad sunt disperati. Lupii infometati le-au sfasiat zeci de oi in doar doua ore

“Cand ma trezesc pe la vreo 02:00, ma uit pe usa la vagon si nici o oaie nu mai vad in fata. Aud caini latrand pe acolo, peste tot. M-am imbracat repede, am fugit, am strigat si apoi am gasit oi imprastiate pe jos. Am vazut in jur de zece caini, erau caini mari”, a spus ciobanul.

Nu este pentru prima data cand cainii salbatici ataca animalele oamenilor din zona. Dupa ce au cerut ajutorul celor de la Asociatia Vanatorilor si Pescarilor Sportivi, localnicii au primit un singur raspuns: cainii nu pot fi ucisi deoarece stau in preajma caselor. Conform AJVPS, cainii care stau la o distanta mai mare de 200 de metri de casele oamenilor, sunt considerati hoinari si pot fi impuscati.

Cat despre mioarele care au fost ranite, acestea urmeaza sa fie sacrificate.

Citește și...
Un cioban care a vrut sa traverseze liniile de cale ferata cu turma de oi, a sfarsit calcat de tren
Un cioban care a vrut sa traverseze liniile de cale ferata cu turma de oi, a sfarsit calcat de tren

 Sfarsit tragic azi-noapte pentru un cioban din judetul Timis, care si-a pierdut viata dupa ce a fost calcat de tren.

Oierii din judetul Arad sunt disperati. Lupii infometati le-au sfasiat zeci de oi in doar doua ore
Oierii din judetul Arad sunt disperati. Lupii infometati le-au sfasiat zeci de oi in doar doua ore

 Mai multi oieri din judetul Arad sunt disperati dupa ce turmele le-au fost atacate de haite de lupi flamanzi. Cel mai dur atac s-a petrecut aseara, cand 23 de oi au fost sfasiate, iar alte 10 sunt de negasit. Totul, in doar doua ore.

Recomandări
România, printre puținele țări NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului
România, printre puținele țări NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului

„Aliații NATO trebuie să-și asume propria apărare, pentru că nu se pot baza pe America". Este mesajul transmis, la Bruxelles, de secretarul american al Apărării.

Alţi doi medici de la Spitalul Pantelimon au fost puşi sub acuzare. Surse: Familiile pacienților morți nu au făcut plângeri
Alţi doi medici de la Spitalul Pantelimon au fost puşi sub acuzare. Surse: Familiile pacienților morți nu au făcut plângeri

Ancheta legată de moartea în condiții suspecte a mai multor pacienți din secția de terapie intensivă a Spitalului Pantelimon din Capitală se extinde.

Când școala prinde rădăcini: cum învață copiii din România despre mediu cu mâinile în pământ
Când școala prinde rădăcini: cum învață copiii din România despre mediu cu mâinile în pământ

În curțile câtorva școli din România se întâmplă o mică revoluție tăcută. Nu are loc în bănci, ci afară, în aer liber, unde copiii învață cum să îngrijească roadele pământului, dar și cum să aibă încredere în ei, în ceilalți și în propriul viitor.