Plic cu 10.000 de euro, gasit in Aeroportul din Timisoara si recuperat de proprietar. Cui apartinea

S-a dat alarma pe Aeroportul International "Traian Vuia" din Timisoara. Un angajat a observat un plic de mari dimensiuni pe un bancomat din incinta aerogarii si a anuntat imediat fortele de securitate. Plicul era plin ochi, cu bani si cu mai multe acte.
Totul este bine, cand se termina cu bine, asa a fost si in situatia creata pe Aeroportul International "Traian Vuia" din Timisoara, care a avut un final fericit.
Asta pentru ca plicul cu cei 10.000 de euro si documentele de identitate au fost uitate pe bancomat din greseala de un barbat.
Imediat dupa ce au vazut ca pachetul nu reprezinta niciun pericol, fortele de securitate au urmarit inregistrarile de pe camerele de supraveghere.
Asa au descoperit cine este persoana care si-a pierdut bunurile.
L-au gasit apoi in scurt timp pe proprietar intr-un bar din incinta aerogarii si i-au inapoiat plicul cu bani si acte.
Conform informatiilor furnizate de reprezentantii aeroportului ar fi vorba de presedintele unei federatii sportive, care a dorit insa sa ramana anonim.