Targ de joburi pentru detinuti. Afla ce companii le intind o mana de ajutor puscariasilor

×
Codul embed a fost copiat

80 de detinuti ai penitenciarului din Timisoara au fost invitati in aceasta dimineata sa participe la un inedit targ de locuri de munca, organizat special pentru ei.

Desi mai au de ispasit cateva luni bune din pedeapsa, mai multe firme le-au intins inca de pe acum o mana de ajutor, astfel incat, atunci cand se vor elibera, sa aiba serviciul asigurat.

Ionel a fost profesor la o scoala din Timis, dar nu mai poate visa sa se intoarca la catedra dupa ce a fost prins la volan cu o alcoolemie de 1.30. A lovit o alta masina si a ajuns dupa gratii, iar acum poate spera cel mult, la un loc de munca pe santier.

Pentru infractiuni economice si Ovidiu a ajuns dupa gratii. Provenit dintr-o familie buna, de medici si profesori, Ovidiu a fost dat in urmarire prin Interpol si prins in cele din urma, in Croatia. Desi este absolvent de Stiinte Economice, va ajunge sa lucreze tot in constructii.

Gheorghe a ispasit o condamnare de 10 ani de inchisoare, pentru omor, si cu cateva luni inainte de eliberare exerseaza de zor montarea peretilor de rigips.

Citește și
Spiritul Sarbatorilor in fiecare celula. Cea mai impodobita camera din penitenciar a fost premiata

Mai bine de zece firme din domeniul constructiilor, al prelucrarii maselor plastice si tamplarie au venit cu oferte pentru detinuti.

Mai bine de jumatate dintre detinutii prezenti la targ vor avea un loc de munca asigurat dupa eliberare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Razboi cu iarna: plugurile intra in functiune noaptea, 250 de detinuti ajuta la deszapezire
Razboi cu iarna: plugurile intra in functiune noaptea, 250 de detinuti ajuta la deszapezire

Zapada cazuta in ultimele ore a alertat autoritatile locale, care incearca sa se mobilizeze pentru a face fata iernii.

Spiritul Sarbatorilor in fiecare celula. Cea mai impodobita camera din penitenciar a fost premiata
Spiritul Sarbatorilor in fiecare celula. Cea mai impodobita camera din penitenciar a fost premiata

Indiferent cate rele au facut si cat de greu le apasa pe umeri povara faradelegilor, Craciunul a transformat pana si sufletele celor din penitenciar.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.