A început sezonul de brunch-uri în Mărginimea Sibiului. Cât vor scoate turiștii din buzunar pentru o zi în natură

×
Codul embed a fost copiat

În Mărginimea Sibiului a început sezonul de brunch-uri, acele evenimente cu mese întinse și plimbări prin sate autentice, în care gospodarii pregătesc pentru oaspeți tot ce au mai bun prin bătătură.

În acest an, startul s-a dat mai repede, iar primii norocoși au ajuns la Sibiel, unde livezi de meri se întind cât vezi cu ochii și peisajele te îmbie să te apropii de natură.

În plus, în fața bucatelor tradiționale specifice locului puțini pot rezista.

Printre dealuri, la doar 20 de kilometri de Sibiu, se ascunde Sibiel, o așezare ce dăinuie de șapte veacuri. Oamenii locului și-au deschis porțile gospodăriilor pentru turiștii aflați în căutare de cazare încă de acum patru decenii.

Localnic: „Tipic pentru un sat romanesc din Mărginime e că el are o întindere din asta foarte tentaculară, intră în foarte multe văi mici și nu respectă neapărat o singură linie pe drumul principal."

Citește și
pasul tihuta
Proprietarii de pensiuni din Pasul Tihuța au găsit o metodă ingenioasă ca să îi atragă pe turiști

În vremurile noastre, oaspeții sunt invitați să pornească la pas pe acele meleaguri, iar după un ceas de drumeție sunt poftiți la picnic. Din meniu nu lipsesc slana, cârnații rumeniți și brânza de oaie.

Turist: „Se gătește uniform dacă îl rotești. Ne leagă foarte mult de copilărie și ne leagă cu natura, că despre asta e vorba până la urmă.”

Turistă: „N-aș da masa asta pentru nicio masă la restaurant."

Turistă: „Sunt atât de bune, nu aș pleca de aici, aș mânca întruna.”

Cei dornici să se îndulcească pot gusta mere din cele 27 de soiuri locale.

Tânără: „A fost foarte interesant și mai doresc astfel de experiențe, pentru că avem tendința să trecem pe lângă lucruri, pe lângă natură."

Acolo găsim și un muzeu care găzduiește mai bine de 600 de icoane, vechi de secole.

Cristian Cismaru, organizatorul evenimentului: „Misiunea noastră e aceeași, de a promova produsele locale. E ca o mică călătorie în timp, în care noi povestim despre ce făceau înaintașii noștri și le dăm oamenilor să guste produsele pe care încă le găsim în sate."

Astfel de evenimente sunt organizate în satele din Sibiu din 2007, iar de trei ani încoace au loc în aproape în toată țara.

Proiectul culinar a ajuns la sezonul cu numărul 14 în satele din Transilvania.

Gheața a fost spartă la această ediție mult mai devreme, dar, din cauza măsurilor impuse de pandemie, la picnicurile de acum pot participa câte 20 de turiști.

Organizatorii spun că, din primăvară, numărul celor care sunt așteptați să se așeze la mese îmbelșugate va fi de 50.

Pentru o zi petrecută în natură, fără restricții la mâncare, o persoană scoate din buzunar 150 de lei.

O parte din suma adunată este folosită pentru plata ingredientelor și a celor care le-au pregătit, iar restul merge către inițiative locale.

Dacă v-am stârnit interesul trebuie să știți că astfel de brunch-uri vor avea loc în toată țara până în luna noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Sute de turiști s-au plimbat cu Mocănița în Bucovina. La finalul traseului au fost întâmpinați cu bunătăți
Sute de turiști s-au plimbat cu Mocănița în Bucovina. La finalul traseului au fost întâmpinați cu bunătăți

Bucovina s-a transformat într-un furnicar.

Proprietarii de pensiuni din Pasul Tihuța au găsit o metodă ingenioasă ca să îi atragă pe turiști
Proprietarii de pensiuni din Pasul Tihuța au găsit o metodă ingenioasă ca să îi atragă pe turiști

Acum să mergem în Pasul Tihuța una dintre cele mai dificile trecători din munții Europei. Aici se întâlnesc două regiuni istorice Bucovina și Transilvania, iar locul este încărcat de legende.

Recomandări
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna

Nicuşor Dan merge sâmbătă la Praid, unde salina a fost grav afectată de inundaţii. Vizita are loc la invitaţia liderului UDMR Kelemen Hunor, afirmă surse politice pentru Știrile Pro TV. Președintele va merge și în Covasna.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.