Drumul istoric Maria Theresia din munţii Călimani, parcurs de peste 800 de iubitori de sport din lume

×
Codul embed a fost copiat

Peste 800 de persoane s-au aliniat, sâmbătă, la start în cadrul unei competiţii care i-a purtat prin peisaje de poveste.

Participanţii au avut de parcurs drumul Maria Theresia din munţii Călimani construit acum câteva sute de ani şi reabilitat în urmă cu numai câţiva ani. Pentru acest concurs, temerarii s-au pregătit săptămâni la rând.

Echipaţi corespunzător, 865 de concurenţi din toate colţurile lumii au pornit să descopere drumul istoric Maria Theresia din munţii Călimani. Odată ce au plecat de la start toţi se pot considera deja câştigători: peisajele sunt spectaculoase.

Participant: „Pentru a 3-a oară şi am revenit datorită traseului care e superb şi atmosferei deosebite."

Citește și
vacanta
Tot mai mulți turiști renunță la internet în vacanță. Caută izolare, natură și simplitate, în locuri fără semnal

Participanţii s-au putut înscrie la 5 categorii. Cei care au ales triathlonul, de pildă, au avut de parcurs înot o distanţă de 1 kilometru şi jumătate pe lacul Colibița, 24 de kilometri pe bicicletă şi 15 kilometri în alergare.

Participant: „Foarte fain lacul ăsta să înoţi în el, traseul de bicicletă nu e foarte greu decât ultima bucată, alergarea e mai solicitantă."

Pentru aceasta competiţie, concurenţii s-au pregătit intens.

Participant: „Ne pregătim săptămânal: 8-10 ore pe săptămână cel puţin trebuie să le faci."

Participant: „Mici alergări, cu bicicletă, un pic de înot, câte un pic din fiecare."

Drumul de 42 de kilometri din munţii Călimani a fost reabilitat de Asociaţia Tășuleasa Social în urmă cu 5 ani.

Dragoş Bucurenci: „Nu ştiu să existe în România un traseu montan aşa frumos, pentru că porneşti de aici de la lac şi ajungi aproape de vârfurile Călimanilor şi cobori prin nişte poiene foarte, foarte frumoase."

Alin Uşeriu, organizator:Toată lumea ştia că există o potecă pe vremea împărătesei Maria Theresiei a fost un drum pentru alimentarea pentru trupele de front care erau acolo. Toată lumea cunoştea că există acest drum în Călimani, dar a fost aproape acoperit, noi am încercat l-am deschis, l-am marcat.”

Anul acesta, competiţia a ajuns la cea de-a 5-a ediţie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Tot mai mulți turiști renunță la internet în vacanță. Caută izolare, natură și simplitate, în locuri fără semnal
Tot mai mulți turiști renunță la internet în vacanță. Caută izolare, natură și simplitate, în locuri fără semnal

Tot mai multe hoteluri și pensiuni își încurajează oaspeții să renunțe complet la tehnologie în vacanță. Mulți turiști merg chiar la mii de kilometri distanță, în locuri izolate, cu trai simplu, mâncare modestă și fără conexiune la internet.

Palatul Poștelor, povestea clădirii pentru care statul a plătit o sumă uriașă
Palatul Poștelor, povestea clădirii pentru care statul a plătit o sumă uriașă

În Centrul Vechi al Capitalei, pe Calea Victoriei nr. 12, grupurile de turiști străini, dar și trecătorii, se opresc deseori pentru a fotografia una dintre cele mai frumoase și impunătoare clădiri din oraș: Palatul Poștelor. 

2 Mai - destinația perfectă pentru liniște și relaxare la mare. De ce să alegi această destinație pentru următoarea vacanță
2 Mai - destinația perfectă pentru liniște și relaxare la mare. De ce să alegi această destinație pentru următoarea vacanță

2 Mai rămâne una dintre cele mai apreciate destinații de pe litoralul românesc pentru cei care caută liniște, peisaje autentice și o atmosferă boemă.  

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.