Mănăstirea Tismana – cel mai vechi așezământ monahal din Oltenia. Ce spune legenda călugărului Nicodim

Mănăstirea este așezată pe un vârf de stâncă, pe muntele Stârmina și poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Mănăstirea este construită în stil bizantin, însă de-a lungul secolelor a suferit distrugeri și transformări, refaceri și a primit donații, fiind reconstruită în 1855 de către Carol Benesch.

Istoric

Mănăstirea Tismana are o istorie ce se întinde pe mai bine de șase secole și este una dintre cele mai importante așezăminte monahale din România. Construcția mănăstirii a fost finalizată în 1378, fiind sfințită cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Primul document care atestă existența sa este hrisovul Voievodului Dan I, emis în 1385. Ctitoria voievodală a fost ridicată într-un stil bizantin specific, cu un plan triconc, ziduri masive din piatră și trei turle amplasate pe naos, pronaos și pridvor. Datorită grosimii zidurilor și contraforților care o susțin, Mănăstirea Tismana a avut un rol strategic în apărarea zonei.

Mănăstirea a fost de multe ori ținta distrugerilor din cauza invaziilor străine. Cu toate acestea, voievozii Basarabi și alți boieri înstăriți au contribuit constant la refacerea și întreținerea acesteia. Printre cele mai notabile contribuții se numără:

• Neagoe Basarab (1520), care a acoperit biserica cu plumb.

• Radu Paisie (1541), care a lucrat chenarele și ușile bisericii.

• Matei Basarab, care a construit biserica mică a spitalului mănăstiresc, turnul-clopotniță și a donat un clopot mare.

• Constantin Brâncoveanu, care a oferit importante obiecte de cult și donații generoase.

• Cornea Brăiloiu, marele ban al Craiovei, care a restaurat chiliile și casele egumenești.

În secolul al XVIII-lea, pictura și ușile bisericii au fost refăcute de Jupâneasa Stanca Glogoveanu. După deteriorările suferite de-a lungul secolelor, mănăstirea a fost reconstruită în 1855 sub coordonarea arhitectului Carol Benesch.

De-a lungul timpului, Mănăstirea Tismana a adunat un tezaur impresionant. Deși multe obiecte de valoare au fost pierdute, o parte dintre acestea sunt expuse astăzi la Muzeul Național de Artă al României sau în propriul muzeu al mănăstirii. Printre cele mai remarcabile piese se numără: catapeteasma din stejar, realizată în stil post-brâncovenesc și suflată în aur (1766), iconostasul sculptat în lemn de tei și aurit, realizat de monahul Ghenadie (1741-1742), policandrul mare din alamă lustruită, datând din secolul al XIX-lea, toaca metalică în formă de vultur bicefal, simbol bizantin și ușile originale ale bisericii, sculptate și restaurate periodic.

În biserică se află și o raclă din argint, lucrată de Gheorghe Stoica în 1980, care adăpostește părticele din moaștele Sfântului Nicodim, Sfântului Ignatie Teoforul și Sfântului Ioan Gură de Aur.

Pe muntele Cioclovina, în apropierea mănăstirii, se află două schituri: schitul Cioclovina de Jos, documentat pentru prima dată în 1660 și refăcut în 1715 și schitul Cioclovina de Sus, construit în 1714 și restaurat recent, fiind pictat în 1999.

Din 1949, mănăstirea a fost transformată într-o chinovie de maici, iar viața de obște îmbină rugăciunea cu munca. Cele 60 de maici își duc viața în liniște, rugăciune și muncă, gata oricând să primească vizite de la credincioși.

Legenda lui Nicodim

Mănăstirea Tismana este strâns legată de eforturile făcute de Nicodim, un călugăr venit din munții Vîrceorovei, Serbia de azi. De fapt, mănăstirea s-a născut inițial cu o biserică de lemn construită între 1364-1373 cu ajutorul călugărului Nicodim în timpul domniei lui Vladislav Vodă.

Printr-o chemare divină care l-a purtat pe călugăr prin Țara Românească în căutarea locului perfect pentru a ridica un lăcaș „fără pereche, mare și frumos”, a ajuns în Tismana, după multe căutări, și a găsit ce căuta, așezându-se în peștera din apropierea mănăstirii.

Prima oprire a fost la Vodița, unde Nicodim a construit o mănăstire. Totuși, simțea că nu era locul potrivit. A urmat Mănăstirea Topolnița, dar nici acolo nu găsise ce căuta. După alte 40 de zile de drumuri, a ajuns la Tismana. În noaptea petrecută aici, Nicodim a avut un sentiment de liniște. Dimineața, privind împrejurimile, a știut că și-a găsit locul. A decis să rămână, stabilindu-se într-o peșteră din apropiere, unde a început să lucreze la construcția mănăstirii.

Tismana este cea de-a treia mănăstire e care Nicodim a făcut-o în Țara Românească, iar vechimea sa este atestată de un document din anul 1590, în care se spune: „Sfânta Mănăstire Tismana cea mai bătrână din toate mănăstirile din ţara Domniei Mele” – Radu I.

De-a lungul secolelor, Mănăstirea Tismana nu a fost doar un loc de rugăciune, ci și un centru cultural și strategic. În secolul XVIII, era una dintre cele mai bogate mănăstiri din țară, găzduind o școală de cărturari și caligrafi. Arhivele mănăstirii au păstrat documente valoroase despre formarea poporului român și domnitorii care au condus aceste meleaguri.

Un moment important din istoria sa a avut loc în timpul Revoluției de la 1821. Tudor Vladimirescu a transformat mănăstirea într-un punct strategic, lăsând aici o garnizoană de panduri. Planul său era să folosească mănăstirea ca refugiu în cazul unui eșec al revoluției.

Astăzi, Mănăstirea Tismana este în continuare de o importanță majoră pentru credincioși. În interiorul său, există în muze fragmente din trecut: obiecte de cult, picturi murale, dar și documente prețioase. Sfântul Nicodim de la Tismana este considerat ocrotitorul Olteniei. Spre finalul vieții, acesta s-a retras la Mănăstirea Prislop, unde a caligrafiat un Tetravanghel (cea mai veche carte datată din Țara Românească).

Nicolae Iorga a presupus că Nicodim ar fi fost aromân din Macedonia, născut la Prilep. Totuși, această ipoteză n-a prins rădăcini, pentru că istoricii macedoneni nu au susținut-o. De cealaltă parte, istoricii sârbi au o altă variantă. Ei spun că Nicodim s-ar fi născut într-un mic sat numit Prilep, situat în Kosovo, la doar 5 kilometri de celebrul „Visoki Dečani,” ctitoria lui Ștefan Dușan – o mănăstire aflată astăzi în patrimoniul UNESCO.

Pe lângă misterul locului de naștere, se pare că Nicodim avea rădăcini nobile. Mama lui ar fi fost una dintre fiicele domnitorului Basarab I, ceea ce îl lega de mari familii conducătoare ale vremii: cnejii sârbi, voievozii din Țara Românească și chiar țarii bulgari. În ceea ce privește anul nașterii, lucrurile rămân la fel de incerte. Unii istorici cred că Nicodim s-ar fi născut în 1310, dar o dată mai probabilă pare a fi 1320.