Modul unic în lume în care este preparat păstrăvul în Bucovina. Un vânător a găsit soluția

×
Codul embed a fost copiat

Cine s-a săturat de Crăciun de mâncărurile preparate din carne de porc poate încerca de acum înainte păstrăvul preparat în Bucovina.

 

Localnicii îl afumă cu conuri de brad şi îl pun la păstrat în cobza din cetină. Iar dacă ajungeţi în zonă, încercaţi în restaurante şi la pensiuni cârnaţii din păstrăv şi cremele preparate din gustosul pește cu miere şi nuci. Şi bineînţeles, nu rataţi borşul de peste sau păstrăvul prăjit, uns bine cu mujdei.

La Valea Putnei, în apropiere de Câmpulung Moldovenesc, păstrăvul este stropit întâi cu sare de Cacica şi după 12 ore este spălat şi uns cu miere. Apoi, alte două ore este scăldat în fum.

Când este gata, păstrăvul se aşează în cobze din cetina de brad. Localcnii spun că un vânător a găsit această soluţie pentru ca peştele să poată fi transportat pe o distanţă mai mare fără să se strice.

Citește și
român furt, germania
Cerșetor român prins la furat caviar și somon afumat, în Germania: ”Onorată instanță, mi-era foame”

Ca să ducă mai departe reţetele, Florin a luat 400 de mii de euro - bani europeni - şi a ridicat în Valea Putnei o fabrică.

Florin Irimescu, director fabrică: "Am găsit aici un filon neexploatat în lume, modul ăsta unic de a prepara cu multă pasiune păstrăvul şi de a-l ambala într-un fel care e unic, nicăieri nu se găseşte, dar peste tot este apreciat. Reţetele vechi sunt la baza a tot ceea ce facem."

Acelaşi păstrăv afumat este folosit şi pentru prepararea altor delicatese. Apreciaţi sunt şi cârnaţii de pește, iar în restaurante cunoscătorii cer borş. La fel de căutat este şi păstrăvul prăjit cu mămăligă şi mujdei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Alternativa pentru cei care nu vor carne de porc la masa de Crăciun. Prețurile la oaie sau mistreț
Alternativa pentru cei care nu vor carne de porc la masa de Crăciun. Prețurile la oaie sau mistreț

Cei care nu vor să vadă porc pe masa de Crăciun, nu vor rămâne flămânzi. Delicatesele din carne de oaie, curcan, iepure, cerb sau gâscă reprezintă o alternativă.

Cerșetor român prins la furat caviar și somon afumat, în Germania: ”Onorată instanță, mi-era foame”
Cerșetor român prins la furat caviar și somon afumat, în Germania: ”Onorată instanță, mi-era foame”

Un român de 44 de ani este om al străzii în Germania, însă are gusturile culinare fine, fiind prins într-un supermarket din Düsseldorf furând conserve cu caviar, somon și păstrăv afumat, dar și sticle cu coniac.

Delicatesele ridicate la rang de artă îşi fac loc în bucătăria românească. Preţul unui păstrăv afumat
Delicatesele ridicate la rang de artă îşi fac loc în bucătăria românească. Preţul unui păstrăv afumat

Afumătorile româneşti, ocupate în general de cârnaţi şi şuncă, au mai nou şi pește. Fie că vorbim de păstrăv ori somon, delicatesele ridicate la rang de artă în ţările nordice îşi fac loc şi în bucătăria noastră.

Festivalul caşcavelei, pe Valea Doftanei. Reţeta secretă a acestei specialităţi
Festivalul caşcavelei, pe Valea Doftanei. Reţeta secretă a acestei specialităţi

Nu e nici brânză, nici caşcaval, însă are o aromă zdravănă de la lemnul de esenţă tare folosit pentru a fi afumată.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.