Muntele Vlădeasa, locul magic din Apuseni. Turiștii sunt așteptați pentru a încerca adrenalina sporturilor extreme

×
Codul embed a fost copiat

Nu departe de Cluj-Napoca, în Apuseni, se află un loc magic. La Vlădeasa, turiștii se pot relaxa în inima naturii sau pot simți din plin adrenalina pe care o dau sporturile extreme.

 

Sunt puține cabane în zonă, dar toate primesc oaspeți cu drag. Gazdele au bucate ardelenești, voie bună și povești pe care abia așteaptă să le depene la gura sobei.

Natura oferă surprize la fiecare pas, iar localnicii sunt cei mai buni ghizi.

De la Cluj-Napoca până la Vlădeasa nu sunt mai mult de 80 de kilometri. Drumul te duce departe de zgomotul orașului, undeva între culmile Apusenilor și lacul de acumulare Drăgan.

Citește și
Grecia, turism, terasa, turisti
Autoritățile din Grecia au anunțat când va avea loc redeschiderea sectorului turistic

Radu Anghel, turist: "Vrem să urcăm până sus pe vârf la Vlădeasa. Ne bucurăm de libertate, de mișcare, de aer curat".

Ionuț Marc, turist: "Am venit de multe ori până acum aici sus la cabană, am fost și cu off-road pe aici de foarte multe ori și revin cu drag. E foarte frumoasă zonă, să sperăm că se va face și pârtie".

Ioana Bolfa, turistă: "Venim pentru pitic, ca să stea la soare și la aer curat. Am venit de multe ori aici sus, la cabană, în curând sperăm că o să venim și la ski, așa-i mami?".

Masivul Vlădeasa este numit în zonă și "regatul schiului de tură" - un sport tot mai popular în ultimii ani. Practic, turiștii se aventurează în locuri nemarcate, sălbatice.

Salvatorii montani sfătuiesc turiștii să nu se încumete însă fără un echipament potrivit.

Nicolae Potra, salvator montan: ”Cască, ochelari și rucsac, pentru zonele periculoase ar trebui să ai pips, sondă, lopată, ăsta e echipamentul suplimentar față de skiul de pârtie. Mai ai nevoie de o legatură, de o piele de focă și un clăpar".

Turiștii sunt așteptați de gazde cu voie bună și preparate locale.

Dorin Popa, cabană: "Trebuie să fii cu clientul aproape, să se simtă clientul cum s-ar simți la el acasă".
Dan Dunca, turist: ”Nu sunt mașini, nu e poluare, e aerul foarte curat, oamenii deosebiți, mâncărurile, toate sunt preparate aici
".

Anca Potra: "Avem aici jumări făcute de noi, ceva de vânat, salam și cabanos, căprior și mistreț, cașul făcut de oamenii din sat, slănină, ceapă, care nu poate să lipsească. Bineînțeles, o palincă de casă, care nu poate să lipsească nicidecum".

Cei care iubesc drumețiile sunt îndrumați spre cascada Vălul Miresei. O minune a naturii.

Florentina Roșu, localnică: "Este unică în România și în Europa pentru că ea are concentrația cea mai mare de ioni negativi. Formează acest perdaf, care se aseamănă cu un val de mireasă".

Aici se țin, an de an, diverse evenimente pentru cei care iubesc sporturile extreme.

Florin Mihuț, șef serviciu Salvamont Vlădeasa: "Concurs de mountain bike, escaladă pe gheață, Festivalul pereților de gheață, un concurs cu tradiție, suntem la a 13-a ediție".

Atât de frumos e la Vlădeasa, încât unii oameni și-au lăsat locurile de baștină și s-au stabilit aici. Printre ei, și Elisabeth, o franțuzoaică venită tocmai de la Paris.

Elisabeth Lamendin: ”M-am îndrăgostit de România, de natură, de oameni, de cultura voastră și de muzică. Am cumpărat casă, un an după - primul copil, doi ani după - al doilea copil... Trăim bine, scopul meu e sa trăim fericiți, cu puțin".

Soțul ei, Mihai, fabrică suveniruri din fier forjat pentru turiști.

Mihai Bădescu: ”Nu ești presat de nimic, te scoli, îți faci programul singur, este mult mai liniște, aer, verdeață, pentru copii mi se pare extraordinar pentru că pot să se joace toată ziua afară".

În zonă, zăpada rămâne pe creste până în aprilie, însă locul este căutat de turiști tot timpul anului.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Spania ar putea să înceapă să folosească paşaportul de vaccinare în luna mai
Spania ar putea să înceapă să folosească paşaportul de vaccinare în luna mai

Ministrul turismului din Spania, Reyes Maroto, a declarat miercuri că ţara sa ar putea începe să folosească paşaportul de vaccinare împotriva COVID-19 în luna mai, atunci când târgul internaţional de turism FITUR urmează să aibă loc la Madrid, scrie Reuters.

Autoritățile din Grecia au anunțat când va avea loc redeschiderea sectorului turistic
Autoritățile din Grecia au anunțat când va avea loc redeschiderea sectorului turistic

Grecia intenționează ca până la finalul lunii martie să ridice restricțiile impuse în sectorul vânzărilor cu amănuntul și să redeschidă școlile.

Clădiri emblematice din Iaşi, realizate în miniatură. Machetele vor fi trimise la târguri de turism
Clădiri emblematice din Iaşi, realizate în miniatură. Machetele vor fi trimise la târguri de turism

Clădiri emblematice prind contur cu ajutorul tehnologiei. Este vorba despre atracţii din Iaşi, realizate în miniatură, dar care respectă realitatea.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.