Pârtii aglomerate la Păltiniș. Cât costă o zi de distracție

×
Codul embed a fost copiat

Pentru cei mai mulți vacanța de sărbători s-a încheiat. Însă există și norocoși, care încă se bucură de zăpadă și zile libere

La Păltiniș, de pildă, lângă Sibiu, pârtiile sunt aglomerate, iar turiștii se întrec pe schiuri, placă sau sănii.

Și vestea bună este că acolo sezonul nu se va încheia curând. Norocoşii care încă sunt în concediu profită din plin de zăpadă de la Păltiniș. Drept dovadă, pârtiile sunt aglomerate şi mai toţi se străduiesc să-şi arate priceperea pe schiuri sau placă.

Chiar şi cei care sunt la început de drum îşi dau silința.

Tânără: ”Greu pe moment, e prima dată când m-am urcat pe schiuri în viaţa mea şi cam greu. Aştept să şi cad."

Citește și
vama veche
Vama Veche - destinația preferată a tinerilor. Ce trebuie să știi dacă mergi la mare în această stațiune

Cei mai fericiţi sunt copiii. Cum încă sunt în vacanţă, au suficient timp să înveţe noi tehnici.

Fetiţă: ”E mult mai fain, mă simt mai bine. Sunt nişte viraje speciale pe care le faci şi este un altfel de sentiment decât viteza."

Cristi Petre, instructor de schi: "A fost foarte frumos, am avut zile frumoase, zile cu soare plin de turişti, acum pe ultima sută de metrii sunt şi mai mulţi, lumea probabil se grăbeşte către casă şi nu ratează ultimele momente pe pârtie."

La mare căutare a fost şi derdelușul.

Pentru o zi de distracţie la Păltiniş, cu acces pe toate pârtiile, trebuie să scoateţi din buzunar 85 de lei. Pentru a  închiria o sanie veţi da 15 lei, iar dacă vi se face foame, trebuie să ştiţi că la pensiunile şi restaurantele din zona sunteţi aşteptaţi cu preparate tradiţionale.

În plus, se anunţă weekenduri cu multe evenimente, iar sezonul se va încheia abia în luna martie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Vama Veche - destinația preferată a tinerilor. Ce trebuie să știi dacă mergi la mare în această stațiune
Vama Veche - destinația preferată a tinerilor. Ce trebuie să știi dacă mergi la mare în această stațiune

Vama Veche, una dintre cele mai populare stațiuni de pe litoralul românesc, are o istorie îndelungată și păstrează amintiri prețioase.

Top stațiuni din Bulgaria preferate de turiști în 2025. Cât costă o săptămână de vacanță
Top stațiuni din Bulgaria preferate de turiști în 2025. Cât costă o săptămână de vacanță

Riviera Bulgară oferă fiecărui vizitator o varietate fantastică de plaje și stațiuni din care poate alege pentru o vacanță de vară de o săptămână.     

Unde și când vezi cele mai frumoase câmpuri de lavandă în România în 2025
Unde și când vezi cele mai frumoase câmpuri de lavandă în România în 2025

România e plină de câmpuri de lavandă superbe, care merită o vizită anul acesta.

Recomandări
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Mesajul lui Nicușor Dan pentru noul președinte al Poloniei. Ce i-a transmis lui Karol Nawrocki
Mesajul lui Nicușor Dan pentru noul președinte al Poloniei. Ce i-a transmis lui Karol Nawrocki

Preşedintele Nicuşor Dan îl felicită, marţi, pe Karol Nawrocki pentru victoria în alegerile prezidenţiale din Polonia, el afirmând că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze, pentru a întări şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două state.