Peisaj ca în basme la munte, oferit de stratul de omăt înghețat: "De pe altă planetă”

×
Codul embed a fost copiat

La munte, peisajul este de basm. Peste stratul gros de zăpadă s-a așezat o pojghița de gheață și, în bătaia soarelui, totul strălucește feeric.

Instalațiile de schi și brazii abia se ghiceau în peisaj. Schiorii pricepuți au luat-o pe drumuri neumblate și au făcut fotografii unice în pădurile copleșite de zăpadă.

În lumina de la apus, crestele înzăpezite par când poleite într-un auriu ireal, când de un albastru senin. Grei de zăpadă, brazii sunt nemișcați ca sub o vrajă și tot peisajul pare încremenit în frig.

Muntele nu arată nicicând mai bine ca în aceste zile din an, iar turiștii privesc înmărmuriți. Un domn din București aproape că a înotat prin zăpadă, doar-doar va reuși să surprindă toată frumusețea și măreția muntelui.

Citește și
partia cocos
Noi probleme cu Pârtia Cocoș, pentru care primarul a îndatorat Bistrița pe 20 de ani

Soții Olteanu au venit la munte să sărbătorească ziua de naștere a fiului lor. S-au bucurat ca niște copii când au ajuns pe vârful Postăvaru, la 1799 de metri altitudine.

Fotografia de familie făcută la -17 grade va rămâne multă vreme cea mai frumoasă amintire a lor.

Amelia Olteanu: "Absolut superb. Niciodată nu am prins brazii atât de înzăpeziți. E SF ... de pe altă planetă. Chiar îi asemănăm cu turnulețele pe care le facem vara, din nisip... castelele... Așa arată vârfurile brazilor. E absolut superb!"

Turist: ”Eu numai când eram copil am mai văzut așa ceva.”

Pasionată de fotografie, Andreea spune că a avut mare noroc. Sunt puține zilele în care, la altitudine, e cer senin și atât de multă zăpadă înghețată pe brazi.

Andreea Hrehoresen: "Ce e important, ca să iasă o fotografie frumoasă? Lumina, peisajul, tot. E o compunere.”

Schiorii iscusiți s-au depărtat de pârtiile amenajate și au preferat să urce până în pădurile neumblate de nimeni. Copacii sunt ireal de frumoși.

Ninsorile abundente din ultimele săptămâni, gerul și umezeala au făcut ca zăpada să se întărească. Practic, totul e acoperit acum de un strat gros de omăt înghețat, care oferă o priveliște mirifică.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Valea Prahovei, plină cu turiști din Moldova și Ucraina. Reacția lor la traficul românesc
Valea Prahovei, plină cu turiști din Moldova și Ucraina. Reacția lor la traficul românesc

A fost o zi perfectă pentru cei care au petrecut la munte și care, spre deosebire de cei mai mulți dintre noi, s-au bucurat de o zi cu soare pe pârtii.  

Noi probleme cu Pârtia Cocoș, pentru care primarul a îndatorat Bistrița pe 20 de ani
Noi probleme cu Pârtia Cocoș, pentru care primarul a îndatorat Bistrița pe 20 de ani

Celebra pârtie "Cocoș" din Bistrița, pentru care primarul a îndatorat orașul cu 5,5 milioane de euro, a ratat și anul acesta startul sezonului de schi.

Cel mai profitabil Revelion din 1990 încoace. Suma uriașă pe care au cheltuit-o românii
Cel mai profitabil Revelion din 1990 încoace. Suma uriașă pe care au cheltuit-o românii

40 de milioane de euro. Atât se estimează că au cheltuit românii de Revelion în staţiunile din ţară, mai mult cu 8,5 la sută faţă de anul trecut. Este cel mai proftabil an pentru turism din 1990 încoace.

Sărbătorile de iarnă, petrecute la piscină. Cât costă o zi într-un centru spa
Sărbătorile de iarnă, petrecute la piscină. Cât costă o zi într-un centru spa

Dacă va gândeați că la munte este cel mai comun mod să petreceți sărbătorile de iarnă, atunci vă înșelați.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.