Petrecerile au repornit în Vama Veche. Mii de tineri au dansat și cântat sub cerul liber

×
Codul embed a fost copiat

Distracție și libertate - pentru asta mii de tineri au mers vineri noaptea în Vama Veche. Au dansat pe nisip, pe mese, au cântat și s-au distrat fără restricții sub cerul liber.

Vacanța de 1 mai este doar începutul unor noi povești cu nopți albe în Vama Veche.

Câte terase şi baruri, atâtea petreceri. Peste tot tineri dornici de distracție.

Adrian Ion, managerul unui club: „Este un weekend foarte aglomerat, aşa este mereu de 1 mai. Am adus mai mulţi artişti, cu trompetă şi un artist din Republica Dominicană.”

Citește și
vacanta litoral
Studiu. Care sunt stațiunile din România aflate în topul preferințelor turiștilor în 2025. Lunile cu cele mai scumpe vacanțe

„Dacă mă vede şefu mă omoară”, a spus un tânăr.

Iar cei care vin în Vamă spun că locul este unic și aici se simt cel mai bine.

„Vama este un loc cu tradiţie, cel puţin pentru mine e un loc al sufletului, locul în care societatea se adună.”

„Mie îmi place energia din Vamă este extraordinară, toată lumea este fericită, toată lumea are o durere în cot, efectiv e genială.”

"S-a terminat pandemia, îmi place voia bună, toată lumea e free, vibe-ul e super.
Ce ţi-ai propus weekendul acesta?
Nu prea mult, Sunt cam bătrânică, mă uit la tineret, dar beau aşa uşor agale."

La miezul nopții, cei din Vamă au avut parte de un superb foc de artificii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Studiu. Care sunt stațiunile din România aflate în topul preferințelor turiștilor în 2025. Lunile cu cele mai scumpe vacanțe
Studiu. Care sunt stațiunile din România aflate în topul preferințelor turiștilor în 2025. Lunile cu cele mai scumpe vacanțe

Luna iunie devine din ce în ce mai populară pentru vacanțele românilor în țară, arată un sondaj recent. Tarifele sunt mai accesibile, iar stațiunile nu sunt atât de aglomerate.

Un oraș turistic din Europa le cere turiștilor să nu mai fure pavele de pe străzi: „Sunt parte din suflet”
Un oraș turistic din Europa le cere turiștilor să nu mai fure pavele de pe străzi: „Sunt parte din suflet”

Orașul pitoresc Bruges din Belgia a lansat un apel către turiști: să nu mai fure pietrele cubice de pe străzile sale medievale, recunoscute de UNESCO.

Stockholm - ghid complet despre ce să vizitezi, ce să mănânci și cum să ajungi în capitala Suediei
Stockholm - ghid complet despre ce să vizitezi, ce să mănânci și cum să ajungi în capitala Suediei

Stockholm, capitala Suediei, atrage turiști cu peisaje spectaculoase, arhitectură elegantă și o cultură urbană vibrantă. De la muzee și cartiere istorice, până la gastronomie locală și transport bine organizat, orașul oferă o experiență completă.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale
Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale

Preşedintele ales Nicuşor Dan merge, duminică, în Polonia, unde va participa la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia şi unde va ţine şi un discurs.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.