Putem să mergem din nou în excursii pe munte. Priveliști unice în Gorj

×
Codul embed a fost copiat

Renunțarea la o parte din restricții ne permite acum să mergem și în excursii pe munte.

Salvamontiștii au refăcut mare parte din marcajele traseelor montane, iar turiștii pot opta pentru drumeţii, în condițiile care distanțarea socială este mai ușor de respectat pe cărări de munte.

În perioada în care turiştii au lipsit, chiar și natura s-a mai odihnit, iar acum totul pare desprins din vacanțele petrecute la bunici, lucru care face cu atât mai plăcută o astfel de escapadă.

În Gorj, lângă Peşteră Muierii, au fost amenajate nu mai puţin de 13 trasee.

Două dintre ele au fost botezate Virus şi Antivirus, pentru a le aminti vizitatorilor că problemele generate de Covid-19 pot fi depăşite.

Citește și
Munte
O femeie a sunat la Salvamont pentru a fi ajutată să-şi recupereze mobilul. Reacția angajaților

Iubitorii muntelui au parte aici de privelişti unice, dar şi de experienţe de neuitat.

Gina Ecovescu membră a Clubului Montan White Wolf: "Am fost chiar prima care a încercat aceste trasee, sunt în regulă, accesibile tuturor, nu au o dificultate foarte mare, veniţi să le încercaţi."

Cu toate acestea, salvamontiştii îi avertizează pe turişti să menţină regulile de distanţare chiar şi aici.

Sabin Cornoiu, şef Salvamont România: "Să meargă pe munte în grupuri cât mai mici, să evite dormitul la refugiile de creastă, de supravieţuire, pentru că sunt un loc în care virusul se poate transmite foarte uşor."

Şi în judeţul Mureş traseele montane au fost pregătite pentru drumeți. Salvamontiştii au curăţat traseele şi au revopsit marcajele.

Traseele vor fi supravegheate de echipa de salvamontişti formată din zece persoane, dar şi doi câini cu diplomă de salvator. Unul dintre ei este Tas, un ciobănesc olandez căruia îi place munca de echipă, şi participa alături de salvamontişti la operaţiunile de salvare.

Stăpânul lui Tas: "Câinele latră ca să semnalizeze persoană găsită, în aşa fel şi salvatorii după latratul câinelui se pot apropia de persoana rănită sau dispărută."

Cei responsabili de aceste circuite au de transportat acum echipamente în plus pentru protecţia personală dar şi a accidentaţilor.

Kovacs Robert, şef salvamont Mureş: "Noi vrem să ne axăm mai mult în caz de accident pe protecţia accidentatului, când ajungem în zonă îi vom pune mască, vizieră, mănuşi."

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Bărbat preluat cu elicopterul SMURD, după ce a căzut în timpul unei drumeții
Bărbat preluat cu elicopterul SMURD, după ce a căzut în timpul unei drumeții

Ghinion teribil pentru un barbat de 33 de ani, din Cluj Napoca. A vrut sa se bucure de o zi de cățărare, în Cheile Turzii, însă a căzut de pe versant de la o înălțime de circa 20 de metri.

O femeie a sunat la Salvamont pentru a fi ajutată să-şi recupereze mobilul. Reacția angajaților
O femeie a sunat la Salvamont pentru a fi ajutată să-şi recupereze mobilul. Reacția angajaților

O femeie a sunat la Salvamont Argeş şi a cerut ajutor pentru a-şi recupera telefonul mobil, căzut într-o prăpastie în timpul unei drumeţii în zona Vârfului Negoiu din Făgăraş.

Cum a fost filmat Putin de ziua lui în cea mai săracă zonă din Rusia. Imaginile difuzate de Kremlin
Cum a fost filmat Putin de ziua lui în cea mai săracă zonă din Rusia. Imaginile difuzate de Kremlin

Vladimir Putin, care împlinește luni 67 de ani, şi-a oferit un weekend relaxant, întreprinzând o escapadă în taiga, unde a cules ciuperci şi a făcut drumeţii împreună cu ministrul apărării rus Serghei Şoigu.

Număr record de turiști la munte, în acest weekend. Locurile cele mai aglomerate
Număr record de turiști la munte, în acest weekend. Locurile cele mai aglomerate

În penultima zi de vacanţă, cine adoră muntele a pornit în drumeţii pe creste.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.