Reprezintă ”aurul” Munților Rodnei și atrag anual mii de turiști

×
Codul embed a fost copiat

”Aurul” Munților Rodnei, caprele negre, au fost monitorizate și în această toamnă în Parcul Național, iar autoritățile se declară mulțumite de cele 123 de exemplare pe care le-au găsit aici.

ii parcului spun că turiștii români, dar și străini, vin în această perioada și străbat traselele lungi în speranța că le pot observa măcar pentru câteva clipe cu ochiul liber.

De la an la an, numărul efectivelor de capră neagră din Parcul Național Munții Rodnei crește văzând cu ochii. În acest moment sunt 123 de exemplare care trăiesc la peste 1500 de metri altitudine.

Nu se intervine deloc în habitatul lor, iar angajații parcului nu le hrănesc niciodată.

Pentru a le observa traseele, observatorii folosesc binocluri și GPS-uri. Caprele negre atrag mii de turiști atât în Munții Rodnei, dar și în Munții Bucegi și Retezat. Oamenii vin chiar și din străinătate pentru a le ira și parcurg kilometri întregi pe trasee abrupte doar să le surprindă în fotografii.

Citește și
crit
O veche tradiție a sașilor, reînviată într-un sat din Brașov. Turiștii au mâncat bunătățile gazdelor

Numărul lor este în creștere, cel puțin în Parcul Munții Retezat, pentru că, spun autoritățile, exemplarele sunt mereu monitorizate atent.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Viceprimarul din Galați spune că turiștii evită orașul pentru că nu găsesc ”droguri, sex și păcănele”. ”E treaba lor”
Viceprimarul din Galați spune că turiștii evită orașul pentru că nu găsesc ”droguri, sex și păcănele”. ”E treaba lor”

Pentru turişti, Dunărea trece degeaba prin România. Fluviul este străbătut anual de sute de nave cu pasageri străini, pe care îi trimitem însă în excursii în republica Moldova, de exemplu.

O veche tradiție a sașilor, reînviată într-un sat din Brașov. Turiștii au mâncat bunătățile gazdelor
O veche tradiție a sașilor, reînviată într-un sat din Brașov. Turiștii au mâncat bunătățile gazdelor

O altfel de "Ziua Recoltei" a fost organizată în satul Criț, din judeţul Braşov.

Dovleacul de aproape 300 kg crescut într-o curte din Sovata. Secretul, dezvăluit de proprietar
Dovleacul de aproape 300 kg crescut într-o curte din Sovata. Secretul, dezvăluit de proprietar

Dovleacul este o adevărată vedetă a judeţului Mureş în această perioadă. Turişti din toate colţurile ţării au venit la festivalul dovlecilor din Sovata.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară
România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară

Comisia Europeană va publica, marți (4 iunie), un raport dur la adresa României.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.