Stațiunea din România luată cu asalt de turiști în aceste zile. „Suntem ocupaţi în proporţie de 90%”

×
Codul embed a fost copiat

Vacanța copiilor este pe terminate, dar înainte de revenirea acasă cei mici au luat cu asalt pârtiile. În stațiunea Cavnic, din Maramureș, monitorii de schi au fost extrem de solicitați.

Locul este un bun refugiu și pentru părinți. Stațiunea a fost plină de turiști din toată țara, deși vremea a fost destul de mohorâtă.

Domeniul schiabil din Cavnic are două pârtii, care, puse cap la cap, au 8,5 kilometri lungime. Pe amândouă au fost montate instalaţii de iluminare nocturnă, așa că distracția nu se termină la apus. Instructorii de schi abia fac față solicitărilor.

Instalaţiile funcționează la capacitate maximă. Nu e de mirare, având în vedere prețurile bune. O zi de schi, cu urcări nelimitate, costă 100 de lei. Este inclusă și nocturnă, până la ora 20.

Oana Poenar, pârtii: „Se va schia până la sfârşitul lunii martie, aşa e în fiecare an aici. Este cea mai aglomerată perioada din an, dar reuşim să ţinem oamenii la distanţă.”

Citește și
Muntele Mic
Muntele Mic, staţiunea de schi din Banat unde zăpada ţine şi 180 de zile pe an

Cei care vor să bea un ceai cald la mare altitudine pot ajunge cu telescaunul la o terasă special amenajată.

Barman: „Având în vedere că condiţiile meteo nu sunt foarte favorabile, totuşi ne bucurăm de un număr foarte mare de turişti.”

Iar la baza pârtiei vă așteaptă gustări numai bune după o zi de schi.

Locuri de cazare se găsesc în staţiune doar cu rezervare. Cei care vin spontan găsesc ceva doar la câțiva kilometri de pârtie.

Ancuța Buda, reprezentant hotel: „În această perioadă suntem ocupaţi în proporţie de 90% până în data de 28 august. Tarifele încep de la 340 de lei pe cameră dublă, pe noapte."

Dacă vremea e mohorâtă, gazdele nu vă lăsa să vă plictisiţi. Puteţi asculta povesti la lumina lămpii sau aveţi ocazia să făuriţi vase din lut sub îndrumarea unui olar.

Turiştii pot închiria şi snowmobile ori sănii trase de cai. Iar potecile de munte sunt ideale pentru drumeţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
Citește și...
Fenomen spectaculos în Argentina. Motivul pentru care oceanul s-a umplut de spumă
Fenomen spectaculos în Argentina. Motivul pentru care oceanul s-a umplut de spumă

Un fenomen pe cât de spectaculos, pe atât de rar, a făcut deliciul turiştilor aflaţi în această perioadă într-o staţiune din estul Argentinei, pe coasta Atlanticului.

Muntele Mic, staţiunea de schi din Banat unde zăpada ţine şi 180 de zile pe an
Muntele Mic, staţiunea de schi din Banat unde zăpada ţine şi 180 de zile pe an

În zona Banatului, la poalele versantului sudic al munţilor Țarcu, găsim o stațiune mai puțin cunoscută, dar ofertantă pentru cei care iubesc zăpada.

Cabanele din Rânca, „înghițite” de nămeți de câțiva metri înălțime. Oamenii ies din case pe schiuri
Cabanele din Rânca, „înghițite” de nămeți de câțiva metri înălțime. Oamenii ies din case pe schiuri

Dacă în mare parte din țară zăpada s-a topit deja, la Rânca, în Gorj, a nins atât de mult, încât printre cabanele din stațiune sunt mormane de câțiva metri înălțime.

Operatorii din turismul balnear cer ajutor Guvernului. Ce tip de vouchere ar salva industria SPA
Operatorii din turismul balnear cer ajutor Guvernului. Ce tip de vouchere ar salva industria SPA

Operatorii din turismul balnear vor vouchere de sănătate, finanţate de la bugetul de stat, pentru cei care au avut Covid sau pentru bolnavii cronici, ca să îşi întărească imunitatea.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”
Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”

S-a rupt cerul și vineri în multe zone din țară, iar în Covasna situația rămâne critică. 300 de locuințe din satele Băcel, Boroșneu Mare și Lunca Mărcușului sunt înconjurate de ape care nu dau semne că se vor retrage curând.

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.