”Young V&A”, un muzeu deosebit la Londra, construit cu 13 milioane de lire sterline. Aici se spune: ”Vino și fă gălăgie”

×
Codul embed a fost copiat

În vacanţa de vară, copiii care ajung în Londra sunt invitaţi la muzeu. Expozițiile din interior au fost create chiar de cei mici, iar vizitatorii pot descoperi tainele lumii înconjurătoare prin joacă.

În estul Londrei și-a deschis porțile un muzeu realizat de copii pentru copii. Acest loc este un „frate mai mic” al muzeului „Victoria și Albert”, unul dintre principalele muzee din capitala britanică. Dar, aici nu există statui sau picturi vechi de un secol, ci posibilitatea de a învăța în timp ce te distrezi.

Helen Charman, directorul muzeului ”Young V&A”: "Acesta este un muzeu pe care l-am proiectat pentru a te juca, pentru a-și folosi imaginația, pentru a petrece timpul cu prietenii. Răstoarnă ideea că un muzeu este un loc în care te duci, stai cuminte și înveți doar uitându-te la exponate. Aici se spune: „vino și fă gălăgie! E un loc construit pentru tine.”

Cele 3 expoziții le sunt destinate atât bebelușilor de câteva luni, cât și adolescenților de 14 ani. Sunt organizate, însă, pe categorii de vârstă.

De exemplu, una dintre zone este un mini-muzeu senzorial, axat pe simțul tactil.

Citește și
Expo
Expoziția care îți arată ce însemna să fii soldat în urmă cu 2.000 de ani. „Trebuia să știi aritmetică și să scrii”

Vizitator: "Când eram mai mică, eram foarte curioasă. Îmi plăcea să ating diverse obiecte și mă simțeam destul de constrânsă în muzeele tradiționale, iar asta le făcea să fie foarte plictisitoare."

În altă parte este încurajată gândirea creativă, prin activități practice, iar în ultima galerie vizitatorii pot analiza elemente arhitecturale, interactive.

Ca muzeul să ajungă în acest stadiu, au fost investite 13 milioane de lire sterline și au fost consultați peste 22.000 de tineri, în decurs de 7 ani. Accesul este gratuit, iar printre primii vizitatori s-a aflat prințesa de Wales.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Muzeul Website-urilor. Cum putem naviga pe Internetul de altădată. Detalii la iLikeIT
Muzeul Website-urilor. Cum putem naviga pe Internetul de altădată. Detalii la iLikeIT

Muzeul Website-urilor expune mii de site-uri care descriu tendințe uitate în designul web de la începuturile sale din anii 1990 până la mijlocul anilor 2000.

Expoziția care îți arată ce însemna să fii soldat în urmă cu 2.000 de ani. „Trebuia să știi aritmetică și să scrii”
Expoziția care îți arată ce însemna să fii soldat în urmă cu 2.000 de ani. „Trebuia să știi aritmetică și să scrii”

Cine erau soldații armatei romane? Ce însemna să fii soldat în urmă cu 2.000 de ani? Sunt întrebările la care va răspunde o expoziție unică în țară, gândită de istoricii Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.  

Se înființează Muzeul Național de Istorie și Cultură a Romilor din România. Cine îl va conduce
Se înființează Muzeul Național de Istorie și Cultură a Romilor din România. Cine îl va conduce

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care prevede înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie şi Cultură a Romilor din România. Legea merge la promulgare.  

A murit pictorița Françoise Gilot, care a fost partenera lui Pablo Picasso. Avea 101 ani | GALERIE FOTO
A murit pictorița Françoise Gilot, care a fost partenera lui Pablo Picasso. Avea 101 ani | GALERIE FOTO

Pictoriţa Françoise Gilot, care a fost partenera lui Pablo Picasso din 1946 până în 1953 şi care a avut apoi o carieră ca artistă renumită, a murit la vârsta de 101 ani, a anunţat Muzeul Picasso, confirmând o informaţie din New York Times.

 

Zeci de copii și-au putut exersa talentul la pictură la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului de ziua lor
Zeci de copii și-au putut exersa talentul la pictură la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului de ziua lor

De ziua copilului, Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului și-a deschis porțile pentru cei mici.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.