„Necunoscuta Românie”. Colțul de rai pe care Harghita îl pune la dispoziția turiștilor

×
Codul embed a fost copiat

Vă invităm în Harghita să descoperiți un colț de rai din „Necunoscuta Românie”. Acolo, turiștii au cu ce șă-și umple ziua, pe lângă peisaje sălbatice, trasee spectaculoase și mâncare gustoasă.

Așa că numărul vizitatorilor crește de la un an la altul și mulți își prelungesc vacanțele. Dar mai sunt și locuri unde lipsa infrastructurii alungă și oaspeții, și investitorii.

Pornim în aventură la granița dintre județele Harghita și Neamț, să vedem locuri unice în țară: refugiile panoramice de la Piatra Poienii și Muntele Ucigaș.

În toată zona sunt 400 de kilometri de astfel de poteci și trasee turistice omologate, cu indicatoare și marcaje bine întreținute.

După trei sferturi de oră am ajuns la cabina montată chiar pe buza prăpastiei. E greu de descris senzația care ne încearcă atunci când suntem suspendați la 200 de metri deasupra brazilor.

Citește și
Grindina
Strat de gheață ca în mijloc de iarnă. Grindina a făcut prăpăd în România. „A făcut prăpăd. Nu s-a ales nimic”

La noi e gratis. Iar cei care vor să înnopteze în refugiu, trebuie să completeze un formular pe care îl primesc de la Salvamont, după o procedură foarte simplă, on line. Telefonul de este la îndemână, pe site-ul visitharghita.com.

„Stațiunea Lacu Roșu pare încremenită în trecut”

Simon Laszlo, Salvamont Gheorgheni: „Tot ceea ce se verde cu galben în calendar e rezervare pe cabinele panoramice. Putem să spunem că a explodat vizitarea în zona în cercul turiștilor iubitori de natură”.

Antreprenorii privați, autoritătile locale și asociatiile montane și-au propus încă din 2015 să transforme zona Gheorgheni - Lacu Rosu în „capitala de aventură a Transilvaniei”. Au amenajat trasee de via ferrata, au investit în instalații de sanie de vară. Ultima, cea de la Lacu Roșu, a fost inaugurată recent.

La câțiva kilometri distanță, pe o culme cu vedere spre sud, se ridică un viitor complex luxos, probabil cel mai mare din județ. Mai întâi a fost un restaurant căruia proprietarii i-au atașat, în anul următor, și o pârtie. Acum sunt în lucru un hotel cu SPA, un parc de aventură și mai multe bungalouri risipite printre brazi.

Gabriela Kiss, managerul complexului: „În contrast cu ceea ce am văzut până acum, stațiunea Lacu Roșu pare încremenită în trecut. Singurul baraj natural din țara noastră atrage turiști, dar drumurile sunt pline de gropi, nu există parcări amenajate iar aleile si locurile de promenadă sunt degradate”.

Un complex din anii comunismului a reușit totuși să supraviețuiască și chiar să se dezvolte. Are același director de 38 de ani. Acum este o afacere de familie în care părinții și-au cooptat copiii încă de mici.

Zalan și sora lui au studiat Dreptul, dar au renunțat la carierele în magistratură și s-au întors la Lacu Roșu. Muncesc cot la cot cu părintii, iar afacerea lor, evaluată la câteva milioane de euro, este cea mai mare din stațiune.

Asadar, nu-și doresc să facă avere. Ar vrea doar ca autoritățile locale și județene să investească în infrastructură fără de care le este foarte greu să convingă turiștii să viziteze colțuri de rai din „necunoscuta Românie”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
36 de copii aflați în tabără la Lacu Roșu prezintă simptome de toxiinfecție alimentară. DSP a deschis o anchetă
36 de copii aflați în tabără la Lacu Roșu prezintă simptome de toxiinfecție alimentară. DSP a deschis o anchetă

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Harghita a deschis o anchetă, după ce au apărut suspiciuni de toxiinfecţie alimentară la mai mulţi copii veniţi într-o tabără privată şi cazaţi la o pensiune din staţiunea Lacu Roşu.

Strat de gheață ca în mijloc de iarnă. Grindina a făcut prăpăd în România. „A făcut prăpăd. Nu s-a ales nimic”
Strat de gheață ca în mijloc de iarnă. Grindina a făcut prăpăd în România. „A făcut prăpăd. Nu s-a ales nimic”

Ploile au făcut prăpăd în mai multe localități din țară. În Harghita și Bistrița-Năsăud, șuvoaiele au rupt garduri și podețe, au inundat curți și au blocat un drum județean.

Mașină mistuită de flăcări pe un drum din Harghita. Focul s-a extins și în pădure
Mașină mistuită de flăcări pe un drum din Harghita. Focul s-a extins și în pădure

Flăcări puternice au mistuit duminică după-amiază o mașină aflată în mers pe Drumul Național 13 B, în Harghita, între localitățile Praid și Gheorgheni.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.