Cod galben de instabilitate atmosferică în 16 judeţe, până miercuri dimineaţă

cod galben, ploaie

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în 16 judeţe.

De marţi după-amiază până miercuri dimineaţă se vor semnala averse de ploaie, vânt şi grindină. Ulterior, vremea se va răci în întreaga ţară şi sunt anunţate cantităţi însemnate de precipitaţii, scrie News.ro.

Potrivit istraţiei Naţionale de Meteorologie, de marţi, de la ora 13:00, până miercuri ora 10:00 este valabil un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

”Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat la început în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova apoi local şi în Transilvania. Vor fi averse torenţiale, intensificări ale vântului, vijelii frecvente, descărcări electrice şi grindină”, a transmis ANM.

Sursa citată a precizat că, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile apă vor depăşi 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 50-60 de litri pe metru pătrat.

Citește și
Vreme ploioasa
Zona în care temperaturile au atins valoarea minimă de 6 grade. Pe seară se va înnora

Meteorologii precizează că intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni.

Miercuri, de la 10.00 la 23.00, va fi valabilă o informare meteorologică ce anunţă însemnate cantităţi de apă intensificări ale vântului şi răcire a vremii în întreaga ţară.

”În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Olteniei şi al Munteniei va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse 40-50 de litri pe metru pătrat”, a mai transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, temporar, vântul va avea intensificări în sudul şi estul ţării cu viteză la rafală în general de 45 - 55 de km la oră.

În plus, vremea se va răci mai accentuat în regiunile sudice, sud-estice şi centrale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Vremea începe să se răcorească. Zonele în care sunt anunţate ploi
Vremea începe să se răcorească. Zonele în care sunt anunţate ploi

Marţi apar ploile şi vremea începe să se răcorească. Aversele vin întâi în nord şi nord-est, apoi şi prin vest şi centru. În ţinuturile sudice avem, în continuare, caniculă.

Zona în care temperaturile au atins valoarea minimă de 6 grade. Pe seară se va înnora
Zona în care temperaturile au atins valoarea minimă de 6 grade. Pe seară se va înnora

Duminică se face din nou foarte cald. Domină atmosfera cu soare şi doar în zonele de munte, pe seară, s-ar putea să apară câţiva nori de ploaie. Maximele pleacă de la 26 de grade la malul mării şi ating 34 de grade prin vestul şi sudul ţării.

Zi toridă în mai multe zone ale țării. Temperaturile vor ajunge până la 35 de grade
Zi toridă în mai multe zone ale țării. Temperaturile vor ajunge până la 35 de grade

Sâmbătă, vremea rămâne foarte caldă. Problemele sunt cam aceleaşi: soare arzător, multă zăpuşeală şi din nou caniculă în vest şi sud-vest. 

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.