Fenomene extreme în Capitală în următoarele zile: vijelii, grindină şi ploi torenţiale

furtuna
iStock

ANM a transmis o prognoză specială penru Capitală.

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o prognoză specială pentru municipiul Bucureşti, avertizând că vremea se va răci semnificativ în următoarele zile, iar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, vijelii şi grindină.

"Din după-amiaza zilei de duminică, 5 mai, şi până în dimineaţa zilei de 8 mai, gradul de instabilitate atmosferică va fi temporar accentuat şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor aduna cantităţi de apă însemnate, 15 - 25 l/mp şi izolat, posibil, peste 30- 35 l/mp", se arată în prognoza ANM.

În zilele de duminică, 5 mai, şi de luni, 6 mai, temperatura maximă va fi de 21 - 23 de grade Celsius, iar luni dimineaţa se vor înregistra 12 - 13 grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, vremea se va răci începând de marţi, astfel încât dimineaţa se vor înregistra în jur
de 10 grade, după-amiaza 11 - 13 grade, iar miercuri dimineaţa 6 - 7 grade Celsius.

Citește și
vijelie
Filmul furtunii din Capitală. Haos în trafic, apoi un oraș pustiu

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea emisă sâmbătă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
TIR răsturnat de vânt în Ialomița. Vijelia a smuls copaci și acoperișuri. VIDEO
TIR răsturnat de vânt în Ialomița. Vijelia a smuls copaci și acoperișuri. VIDEO

Vântul puternic a răsturnat un TIR și a smuls acoperișuri și stâlpi de electricitate, în județul Ialomița, unde pompierii au anunțat cel puțin 20 de intervenții marți seară.

Filmul furtunii din Capitală. Haos în trafic, apoi un oraș pustiu
Filmul furtunii din Capitală. Haos în trafic, apoi un oraș pustiu

Furtuna anunţată de autorităţile din Capitală a lovit miercuri seară în special în nordul şi vestul oraşului. A fost un episod scurt de vijelie, însoţită de vânt puternic şi grindină.

Furtună în Bucureşti. Un om a murit după ce un copac a căzut peste el
Furtună în Bucureşti. Un om a murit după ce un copac a căzut peste el

În Bucureşti codul de vreme rea anunţat de ANM a creat confuzie, haos şi chiar panică – înainte să înceapă. Asta după ce Primarul Capitalei i-a rugat dimineaţă pe oameni să stea în case după ora 20, iar şcolile şi grădiniţele au fost închise la ora 17.

Recomandări
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”

Operațiunea denumită „Rising Lion” a implicat peste 200 de avioane de lupte israeliene, care au lovit aproximativ 100 de ținte pe tot teritoriul Iranului cu peste 330 de muniții.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.