HARTĂ | Cinci județe din sudul României, lovite de caniculă. Temperaturile ajung și la 35 de grade

canicula
Shutterstock

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, noi atenţionări de caniculă, ce vizează cinci judeţe din sudul ţării, inclusiv municipiul Bucureşti.

Potrivit sursei citate, duminică valul de căldură se va menţine în sudul teritoriului (judeţele: Dolj, Olt, Teleorman, Bucureşti, Giurgiu şi Călăraşi) unde local va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 35 de grade, iar cele minime între 18 şi 22 de grade, scrie Agerpres.

De asemenea, istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că luni (24 iulie) valul de căldură se va extinde în vestul, sudul şi parţial estul ţării. Va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 şi 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 şi 23 de grade.

Meteorologii subliniază că marţi valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată ţara, iar miercuri va persista la intensitate mare în sudul, estul şi parţial în centrul ţării.

Citește și
centrul vechi
Canicula umple terasele din Centrul Vechi. „În fiecare seară ne mutăm de la o terasă la alta”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Plaje din România care nu sunt la mare. Poți ajunge și într-o oră, din București
Plaje din România care nu sunt la mare. Poți ajunge și într-o oră, din București

Canicula din România devine de neat, așa că nu e de mirare că mulți oameni se îndreaptă spre litoral, piscine sau parcuri acvatice pentru a se răcori. Totuși, există alternative care sunt aproape de București.

Canicula umple terasele din Centrul Vechi. „În fiecare seară ne mutăm de la o terasă la alta”
Canicula umple terasele din Centrul Vechi. „În fiecare seară ne mutăm de la o terasă la alta”

Terasele din Capitală devin neîncăpătoare după lăsarea întunericului. Atrași de răcoarea serii, mii de bucureșteni și turiști se opresc la o masă, în Centrul Vechi.

În Europa urmează un nou val de caniculă, al patrulea! În zilele următoare, în anumite zone, vor fi și 47 - 48 de grade
În Europa urmează un nou val de caniculă, al patrulea! În zilele următoare, în anumite zone, vor fi și 47 - 48 de grade

Fabrica Pfizer de vaccinuri și medicamente injectabile, din Carolina de Nord, una dintre cele mai mari din lume, a fost lovită de o tornadă puternică.

O fetiță de zece luni a murit în chinuri după ce a fost uitată în mașină timp de mai multe ore. Afară erau 40 de grade
O fetiță de zece luni a murit în chinuri după ce a fost uitată în mașină timp de mai multe ore. Afară erau 40 de grade

Un bebeluș în vârstă de zece luni a devenit cea mai recentă victimă a valului de caniculă care a lovit SUA, după ce a fost lăsat într-o mașină timp de mai multe ore.  

Cod portocaliu de caniculă în București și alte șapte județe. Cum va fi vremea în weekend
Cod portocaliu de caniculă în București și alte șapte județe. Cum va fi vremea în weekend

Şapte judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic pe parcursul zilei de sâmbătă, potrivit unei avertizări publicate vineri de istraţia Naţională de Meteorologie.

 

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.