Ministrul Mediului: Evoluţia fenomenelor meteorologice este îngrijorătoare. Una dintre cele mai ploioase luni mai din istorie

Vreme rea
Shutterstock

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, marţi, la o şedinţă a Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, că evoluţia fenomenelor meteorologice este îngrijorătoare, în condiţiile în care solul este deja saturat şi sunt prognozate noi ploi.

”Este posibil să înregistrăm o lună mai 2025 în top 5 cele mai ploioase luni mai din istorie”, a afirmat Ministrul Mediului.

Fechet a explicat că ”probleme mai delicate pot apărea în judeţul Braşov, la acumularea Săcele”, dar sunt monitorizate şi bazinul superior al Prutului, în Ucraina, şi cel al Târnavelor.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, marţi, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul Ministerului, după ce meteorologii au actualizat avertizările. La şedinţă au participat şi reprezentanţi ai IGSU.

”Evoluţia fenomenelor meteorologice este una îngrijorătoare şi acesta este motivul pentru care am convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă.

Citește și
Mircea Fechet
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Sunt mai multe zone sensibile şi trebuie să acţionăm cu precauţie, deoarece solul e deja saturat şi reacţia e foarte rapidă la orice precipitaţie suplimentară, orice diferenţă, chiar şi de 10 milimetri, este importantă.

În contextul în care cantitatea de precipitaţii înregistrată de la 1 mai şi până în 26 mai 2025 este de 103.0 l/mp, faţă de o medie climatologică multianuală de 66.5 l/mp, şi având în vedere şi ploile prognozate până la finalul lunii, este posibil să înregistrăm o lună mai 2025 în top 5 cele mai ploioase luni mai din istorie.

Probleme mai delicate pot apărea în judeţul Braşov, la acumularea Săcele, unde specialiştii ANAR sunt şi rămân în zonă oricât e necesar. De asemenea, urmărim cu atenţie impactul precipitaţiilor din bazinul superior al râului Prut, din Ucraina, dar şi bazinul hidrografic al Târnavelor.

Atenţie sporită trebuie să fie şi în judeţele Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş. Este posibil ca în zona montană să apară probleme pe râurile mici care reacţionează foarte violent, deoarece apele nu se mai infiltrează în sol şi curgerea e foarte rapidă.

Posibil să fie probleme şi în zona Botoşani sau Suceava, care sunt sub avertizare meteo de cod portocaliu, iar specialiştii ANAR trebuie să fie pregătiţi de intervenţie dacă este cazul”, a afirmat Mircea Fechet.

Ministrul Mediului a solicitat atenţie sporită în toată ţara, precum şi o coordonare bună cu Prefecturile şi autorităţile publice locale, care trebuie să comunice cu populaţia din zonele care pot fi afectate.

ANM a emis, marţi, o informare valabilă până joi, la ora 10.00. Fenomenele vizate sunt ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. Până joi dimineaţa, în Moldova, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Munteniei şi Dobrogei va ploua şi se vor acumula local 20...30 l/mp şi pe arii restrânse peste 40...60 l/mp.

Temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze la rafală în general de 40...50 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 80...90 km/h.

Totodată, a fost emis Cod galben de marţi, de la ora 10.00, până joi, la ora 3.00, în judeţele Galaţi, Brăila, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, zona de munte a judeţului Vâlcea şi zona joasă a judeţelor Prahova şi Buzău, unde va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula 25...50 l/mp.

Este în vigoare un Cod portocaliu de ploi importante cantitativ, până joi, la ora 3.00, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Harghita, Covasna, Braşov şi zona montană a judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău. Aici se vor acumula 50...70 l/mp şi izolat peste 80 l/mp.

Un alt Cod galben este în vigoare până miercuri, la ora 3.00. Vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a Moldovei şi în vestul şi sud-vestul Olteniei, cu viteze de 50...60 km/h.

În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali vor fi rafale de 70...90 km/h, iar la peste 1.800 m altitudine se vor depăşi 90...110 km/h.

Totodată, hidrologii au actualizat avertizarea valabilă până vineri, la ora 12.00. Fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Tisa (intrarea în ţară), Vişeu, Iza, Someş, Mureş, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Călmăţui, Siret şi Prut, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Astfel, este în vigoare un Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa (intrarea în ţară), Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţele: Bistriţa-Năsăud şi Cluj), Mureş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa-Năsăud), Târnava (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Călmăţui (judeţele: Olt şi Teleorman), Vedea (judeţele: Argeş, Olt, Teleorman), Argeş (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa şi Buzău), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzău (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău, Prahova şi Brăila), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Râmnicu Sӑrat (judeţele: Buzӑu şi Vrancea), Siret (judeţele: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut (judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi).

Până joi, la ora 24:00, este Cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa-Năsăud), Târnava Mare (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), Argeş, Dâmboviţa (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa şi Buzău), Buzău (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Râmnicu Sӑrat (judeţele: Buzӑu şi Vrancea), Siret (judeţele: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut (judeţele: Vaslui şi Galaţi).

De asemenea, este Cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Prut – sector amonte de Acumularea Stânca Costeşti (judeţul Botoşani).

Hidrologii au emis Cod roşu, până joi, la ora 14.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Târnava Mare (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), dar şi pe râurile din bazinele hidrografice: Prahova, Teleajen (judeţul Prahova), Buzău (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Bistriţa (judeţele: Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea).

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Vreme rece şi ploioasă la finalul lunii mai, în aproape toată România. Temperaturi cu până la 10 grade sub normalul perioadei
Vreme rece şi ploioasă la finalul lunii mai, în aproape toată România. Temperaturi cu până la 10 grade sub normalul perioadei

Meteorologii avertizează că vremea rece şi ploioasă va continua toată săptămâna, în aproape toate regiunile ţării, cu temperaturi mai scăzute cu 5 până la 10 grade faţă de cele normale pentru această perioadă.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben şi cod portocaliu.

Studiu: Somnul insuficient poate declanşa mecanisme moleculare asociate bolilor cardiace
Studiu: Somnul insuficient poate declanşa mecanisme moleculare asociate bolilor cardiace

Specialiştii din domeniul sănătăţii ştiu de multă vreme că există o legătură între lipsa somnului şi bolile cardiovasculare, însă cercetări recente încep să clarifice mecanismele exacte prin care somnul insuficient afectează organismul.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.