Ploile violente continuă în toată țara. Temperaturile rămân scăzute pentru această perioadă

×
Codul embed a fost copiat

Duminică avem instabilitate în multe zone şi temperaturile vor continua să scadă. Aversele apar mai întâi la deal, la munte şi local în rest, iar spre seară ploile ajung în sud şi în sud-est.

Vor fi şi descărcări electrice, condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 20 l/mp. Vântul va sufla mai tare în sud-vest şi pe la munte, iar maximele termice pleacă de la 15 grade în depresiuni şi vor ajunge până la 23 de grade în sud-estul țării.

În Dobrogea şi Bărăgan se anunţă soare în prima parte a zilei, dar mai târziu se adună norii şi o să plouă în toată zona. Vântul se va înteţi pe timpul ploilor, iar temperaturile ajung până la 23 de grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, norii se strâng treptat şi vin averse cu tunete şi fulgere. Se răcoreşte uşor şi maximele se opresc pe la 23 de grade. În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina mai vin ceva ploi, dar zărim puţin şi soarele printre nori. Temperaturile scad uşor mai ales în Bucovina.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, va fi şi astăzi mai frig decât în mod normal. Vom avea înnorări şi ploi temporare iar maximele termice nu trec de 17 grade. În vestul țării mai apar câţiva nori pe parcursul zilei, dar în ansamblu va fi vreme bună şi temperaturile se opresc pe la 20 de grade.

Citește și
canicula termometru
Luna mai din 2025 a fost a doua cea mai fierbinte din istorie. Groenlanda, lovită de un val de căldură fără precedent

În Transilvania, aversele vin mai ales în zonele înalte, pe unde se pot strânge cantităţi mai mari de apă. În rest se anunţă vreme bun ă şi doar spre seară mai sunt posibile câteva ploi. Vântul va avea intensificări în zona montană şi se răcoreşte.

În Oltenia, o să plouă pe la deal şi pe la munte, dar în rest se arată soarele şi ploile pot să apară doar pe zone mai restrânse. Vântul va creşte în intensitate, iar temperaturile scad cu 3-4 grade față de ziua trecută.

În sudul țării, ploile vin la început în zonele mai înalte dar mai spre seară o să plouă şi în rest. Temperaturile scad uşor şi la amiază vor fi cel mult 22 de grade.

În Bucureşti vremea devine instabilă din a doua parte a zilei, când vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice şi vântul va avea intensificări pe timpul ploilor. Se răcoreşte şi la amiază se ating 22 de grade Celsius.

În zonele de munte, se anunţă înnorări şi ploi consistente. Vorbim despre averse cu tunete, fulgere, vântul va creşte în intensitate, iar temperaturile din staţiuni vor fi în scădere.

La malul mării găsim vreme bună, cu cer variabil şi un vânt mai activ. Pe plaj ă vor fi temperaturi de pană la 21 de grade, iar apa mării va avea 17-18 grade Celsius.

Luni vin alte serii de averse, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului şi se mai pot strânge cantităţi însemnate de apă.

Marţi o să plouă consistent în jumătatea estică şi la munte, iar spre seară vor fi averse şi în restul ţării. Maximele termice se vor situa între 12 şi 21 grade, valori scăzute pentru luna iunie.

Miercuri nu scăpăm de instabilitate. Ploile vor veni în jumătatea de est a ţării, pe unde se vor strânge cantităţi mai importante de apă, dar în rest se arată soarele şi o să plouă doar sporadic. Se încălzeşte uşor, însă vremea se menţine rece pentru această dată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Luna mai din 2025 a fost a doua cea mai fierbinte din istorie. Groenlanda, lovită de un val de căldură fără precedent
Luna mai din 2025 a fost a doua cea mai fierbinte din istorie. Groenlanda, lovită de un val de căldură fără precedent

Luna mai a acestui an a fost a doua cea mai caldă din istorie, spun oamenii de știință, într-o perioadă marcată de un val de căldură record în Groenlanda, alimentat de schimbările climatice.

Vremea de azi, 11 iunie. Temperaturile cresc în toată țara. Pe litoral se vor înregistra cele mai scăzute valori
Vremea de azi, 11 iunie. Temperaturile cresc în toată țara. Pe litoral se vor înregistra cele mai scăzute valori

Miercuri temperaturile cresc în toată țara. În vest, în sud și pe partea estică, vremea devine călduroasă și se ating 31-32 de grade.

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.

Recomandări
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită

12 inspectori și doi șefi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara sunt cercetați pentru corupție. Ar fi luat mită de la firme private de transport.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.