Reacția unui tânăr din Noua Zeelandă, după ce a ajuns la Electric Castle

×
Codul embed a fost copiat

Celebra trupa americană Limp Bizkit a urcat joi seară pe scena principală de la Electric Castle, în a doua noapte de distracţie la Bonţida.

Zeci de mii de oameni au cântat şi au dansat până la finalul concertului, iar unii au venit să îşi vadă idolii de la mii de kilometri distanţă.

Cea de-a doua seară a festivalului Electric Castle a adus pe scenă una dintre cele mai aşteptate şi îndrăgite trupe din cadrul festivalului. Limp Bizkit.

Rockul ï-a ţinut în priză pe petrecăreţi, iar atmosferă a devenit incendiara. Un tânăr se poate considera de-a dreptul norocos după ce a fost invitat pe scenă de către solistul Fred Durst să cânte alături de el.

Atmosfera a fost întreţinută de tineri, veniţi din toate colţurile lumii, şi-au ales ţinute cât mai extravagante.

Citește și
Muzica
Cele mai cool 5 festivaluri din lume, unde muzica chiar e pentru toți

Tânăr: Oriunde mă duc la un festival, încerc să mă îmbrac cum simt. Sunt din Noua Zeelandă, de foarte departe.

Reporter: Special pentru Electric Castle?

Tânăr: Da, plănuiesc de luni bune.

 

Tânăr: "Limp Bizkit este o mare parte din viaţa noastră şi împărtăşim multe momente ascultând aceasta trupă şi de asta suntem şi aici".

La fel de aşteptaţi au fost şi scoţienii de la Chvrches

Chvrches: "Suntem foarte încântaţi să fim aici. Întotdeauna ne uităm pe internet, dar e greu de ştiut ce găseşti în realitate. Lista de artişti este foarte diversificata şi e interesant. E foarte frumos, am venit cu maşina până aici, ce-i drept am făcut cam mult, dar am avut timp să irăm tot ce se întâmplă şi e foarte frumos".

Printre petrecăreţi a fost şi acest cuplu care a venit din Miercurea Ciuc şi care demonstrează că muzica şi distracţia nu au limită de vârstă.

Seria concertelor cu trupe de talie mondială va continua şi astăzi la Electric Castle cu Florence and The Machine.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Celebrul Grand Masterflesh și DJ Elderbrook au încins prima seară la Electric Castle
Celebrul Grand Masterflesh și DJ Elderbrook au încins prima seară la Electric Castle

Peste 30.000 de tineri veniți la Bonţida, județul Cluj, din toate colțurile ţării, dar și de peste hotare, s-au distrat în prima noapte a Festivalului Electric Castle.

Cele mai cool 5 festivaluri din lume, unde muzica chiar e pentru toți
Cele mai cool 5 festivaluri din lume, unde muzica chiar e pentru toți

Muzica îi unește pe oameni, fiind cea mai expresivă declarație de dragoste și atașament de care poate fi capabil omul. Însă, pentru a fi simțită și pentru a genera atâtea sentimente curate, muzica trebuie auzită mai întâi de toate.

Electric Castle 2019. Cum s-au pregătit localnicii pentru turiști
Electric Castle 2019. Cum s-au pregătit localnicii pentru turiști

Este forfortă mare la Bonțida, judeţul Cluj, unde miercuri începe a şaptea ediție a festivalului „Electric Castle". Localnicii și-au pregătit din timp curțile și casele pentru oaspeți. Unii au investit banii câștigați până acum - în modernizări.

Recomandări
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte

Conservatorul, Karol Nawrocki, cu orientare politică apropiată de cea a lui Donald Trump, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia. După numărarea tuturor voturilor, istoricul naționalist a adunat 50,9%.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.