Un val de aer polar aduce din nou ninsori în toată Europa. În România vor fi -9 grade

×
Codul embed a fost copiat

Atenţie, vremea se răceşte dramatic. De duminică vor fi cu 13 grade Celsius mai puţin decât astăzi, iar până marţi, temperaturile vor scădea şi cu 20 de grade.

Meteorologii au emis coduri galbene de vânt, ploi, ninsori şi polei - valabile de sâmbătă noaptea. Medicii ne avertizează că persoanele cu reumatism, probleme cardiace sau pulmonare riscă agravarea lor, din cauza schimbării bruşte a presiunii atmosferice.

În mai puţin de 24 de ore, din punct de vedere meteorologic ne întoarcem în luna februarie. În Capitala vor fi doar 4 grade, lapoviță şi polei iar până marţi peisajul devine unul de iarnă, cu frig şi ninsoare.

Oana Catrina, meteorolog ANM: "Din această seară de la 18 şi până duminică dimineaţă la ora 8 vor intra sub cod galben de lapoviţă şi ninsoare moderată cantitativ zona de nord a Moldovei şi Carpaţii Orientali. La început precipitaţii mixte cu depuneri de polei, iar apoi predomină ninsoare ce favorizează depunderea unui strat de zăpadă local consistent."

Tot duminică, jumătatea de sud est a ţării intră sub cod galben de: ninsoare în Moldova, lapoviţă în Transilvania şi ploaie în Dobrogea şi Oltenia. Vântul va bate cu putere, - viscolind zăpadă. Temperaturile vor ajunge la - 9 grade în Moldova şi cel mult 9 grade în sud.

Citește și
dunare
Cod galben pe Dunăre. În Galați, nivelul apei a crescut cu peste 20 de centimetri

Oana Catrina, meteorolog ANM: "Schimbarea bruscă a vremii e produsă de apariţia unei mase de aer rece polar care coboară de la latitudini nordice şi afectează nu doar ţara noastră, ci toată Europa.”

Pentru cei care au ieşit sâmbătă să se bucure de vremea frumoasă, prognoza meteorologică pare greu de acceptat. Mai ales că potrivit datelor în la staţiile meteo, a fost cea mai caldă dimineaţa de 17 martie din ultimii 20 de ani.

Pomii au început să înflorească şi ţinând cont de temperatura aerului, pare că suntem în luna aprilie şi nu martie.

Diferenţele mari de temperatură în de la o zi la alta, ne vor afecta şi pe noi, nu doar vegetaţia. Medicii spun că foarte vulnerabile sunt persoanele cu probleme cardiace.

Alis Grasu, șeful Serviciului de Ambulanţa Bucureşti-Ilfov: "Copiii mici sunt vulnerabili, persoanele de vârsta a treia, persoanele cu afecţiuni cronice respiratorii, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni reumatismale, afecţiuni alergice, boli de sistem, diabeticii, sunt persoane care în această perioadă sunt mult mai expuse la aceste variaţii foarte mari de temperatură.”

Putem să ne întărim sistemul imunitar, adăugând la alimentaţia bogată în fructe şi legume proaspete - suplimente de vitamine şi minerale. De asemenea, odihna este esenţială.

Meteorologii spun că acest episod de vreme neobişnuit de rece va dura cel puţin până la sfârşitul săptămânii viitoare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 11 judeţe, de sâmbătă până luni
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 11 judeţe, de sâmbătă până luni

Hidrologii au emis, sâmbătă, noi avertizări cod galben de inundaţii pe râuri din 29 de judeţe şi cod portocaliu de inundaţii pe râurile din 11 judeţe, începând de sâmbătă până luni.

Cod galben pe Dunăre. În Galați, nivelul apei a crescut cu peste 20 de centimetri
Cod galben pe Dunăre. În Galați, nivelul apei a crescut cu peste 20 de centimetri

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis vineri două atenţionări Cod galben de depăşire a cotelor de apărare pentru anumite sectoare ale Dunării, valabile până în data de 31 martie 2018.

Recomandări
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni

Israel este de 75 de ori mai mic decât Iranul ca suprafață și are o populație de 10 ori mai puțin numeroasă, dar la nivel militar cele două state dispun, oficial, de forțe aproape similare. Realitatea arată însă că Israel este superior Iranului.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.