Vreme neobișnuită în România în următoarea săptămână. Cum vor fi temperaturile la început de decembrie

romania toamna
Profimedia

Meteorologii anunţă că urmează o săptămână cu temperaturi uşor mai coborâte decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul ţării. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în prima săptămână din decembrie.  

Săptămâna 11.11.2024 – 18.11.2024

Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice şi sud-estice, dar şi deficitar în cele nordice, centrale şi la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 18.11.2024 – 25.11.2024

Citește și
miercurea ciuc
Vremea azi, 7 noiembrie. Zona din România în care este anunțat ger. Urmează o noapte cu -11 grade Celsius într-un oraș

Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 25.11.2024 – 02.12.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 02.12.2024 – 09.12.2024

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Vremea azi, 8 noiembrie. Temperaturile vor ajunge la maxim 18 grade. Unde va fi cel mai cald
Vremea azi, 8 noiembrie. Temperaturile vor ajunge la maxim 18 grade. Unde va fi cel mai cald

Vineri avem încă o zi frumoasă, cu cer mai mult senin. Temperaturile maxime, comparabile cu cele de joi pornesc de la 10 grade în nordul Moldovei și vor ajunge până la 18 grade în sudul Banatului.  

Vremea azi, 7 noiembrie. Zona din România în care este anunțat ger. Urmează o noapte cu -11 grade Celsius într-un oraș
Vremea azi, 7 noiembrie. Zona din România în care este anunțat ger. Urmează o noapte cu -11 grade Celsius într-un oraș

Joi, 7 noiembrie, avem încă o zi frumoasă, cu cer senin în cea mai mare parte a țării. Vântul are unele intensificări în sudul Banatului, iar dimineața s-a format puțină ceață în Lunca Dunării și în zona Transilvaniei.

Vremea azi, 6 noiembrie. Temperaturile ajung la valori potrivite pentru această perioadă a anului. Maximele termice
Vremea azi, 6 noiembrie. Temperaturile ajung la valori potrivite pentru această perioadă a anului. Maximele termice

Miercuri, 6 noiembrie, rămânem cu vremea frumoasă și se mai încălzește puțin față de ziua trecută. De fapt, temperaturile ajung la valori potrivite pentru acest moment al anului.

Vremea azi, 5 noiembrie. Zonele din România în care temperaturile scad. Maximele termice
Vremea azi, 5 noiembrie. Zonele din România în care temperaturile scad. Maximele termice

Ziua de marți, 5 noiembrie, ne aduce vreme frumoasă în toată țara, însă temperaturile scad în sudul și în estul României.

Vreme neașteptată la început de noiembrie. Din weekend se schimbă radical
Vreme neașteptată la început de noiembrie. Din weekend se schimbă radical

Primele zile ale acestei săptămâni vor aduce o vreme, în general, caldă la nivelul întregii ţări, cu valori maxime de temperatură de până la 16 grade, însă din weekend vremea se răceşte.

 

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.