Vremea 11 martie. Va fi mai frig decât în mod normal și pot să apară ninsori la munte

×
Codul embed a fost copiat

Joi se îndreaptă vremea, dar va fi mai frig decât în mod normal.

Mai pot să apară câţiva fulgi de zăpadă la munte, în Transilvania, în nordul Moldovei, iar, dimineaţa, şi prin sudul ţării. Maximele pleacă de la zero grade în zona Olteniei şi se opresc pe la 9 grade în vest.

Vremea în fiecare regiune

 

 

În Dobrogea şi Bărăgan,, dimineaţa, mai sunt ceva înnorări şi condiţii de fulguiala. Apoi se arată soarele, dar vremea rămâne rece şi maximele nu trec de 3...4 grade. Pe litoral, vântul mai are unele intensificări şi sporeşte senzaţia de frig.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, norii se risipesc şi o să avem o zi destul de însorită, cu temperaturile în creştere faţă de ieri. Chiar şi aşa va fi frig pentru această perioadă: vor fi 4...5 grade la amiază, iar peste noapte se vor înregistra minus 4...minus 5 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina se anunţă vreme schimbătoare, înnorări, poate şi câteva ninsori slabe. La capitolul temperaturi stăm mai bine decât miercuri: maximele ajung pe la 4...5 grade, dar şi acestea sunt valori mai scăzute decât ar fi normal.

Citește și
vremea azi
Vremea azi, 8 iunie. Canicula revine în vest și în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de 36 de grade

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme frumoasă până spre seară, când se-adună norii şi vor aduce câteva ninsori slabe. Temperaturile, la fel ca miercuri, ajung pe la 6 grade, iar ninsorile continuă şi după lăsarea nopţii.

În vestul ţării va fi mai cald decât în celelalte regiuni şi vom avea o zi destul de plăcută, cu până la 8...9 grade în termometre. La noapte se înnorează şi o să cadă puţină lapoviţă.

În Transilvania s-ar putea să ningă slab, îndeosebi în zonele de munte. Temperaturile, mai ridicate decât miercuri, ajung la 5...6 grade în vestul provinciei, pe unde zărim, trecător, şi soarele.

În Oltenia ne-aşteaptă o zi mohorâtă şi rece, cu fulguieli în primele ore ale zilei. Maximele se opresc pe la 5 grade, iar în noaptea de joi spre vineri vor fi în jur de minus 5 grade şi o să apară ceaţa.

În sudul ţării, norii se risipesc treptat, dar atmosfera rămâne rece, cu 1...2 grade pe la orele prânzului. În noaptea de joi spre vineri se răceşte foarte tare. Temperaturile se apropie de pragul gerului şi apar condiţii de ceaţă.

Vremea în București

 

 

În Bucureşti, mai sunt ceva înnorări acum dimineaţa. Apoi se arată soarele, se mai domoleşte şi vântul, însă temperaturile se menţin la valori de iarnă. Maxima se opreşte pe la 3 grade, iar în noaptea de joi spre vineri se face foarte frig: vor fi minus 6 grade în centru şi minus 9 grade la marginea oraşului.

Vremea la munte

 

 

Vreme rece găsim şi în zonele de munte. Pe parcursul zilei e posibil să fulguiască trecător. În noaptea de joi spre vineri, ninsorile se extind în masivele din vestul şi nordul ţării, pe unde se porneşte şi vântul.

Vremea în următoarele zile

 

 

 

Joi, se-îndreaptă vremea, dar va fi în continuare mai frig decât în mod normal. Pe seară vin alte precipitaţii în nord-vest.

Vineri, temperaturile cresc uşor. În Banat şi Crișana o să plouă, iar în Maramureş, Transilvania, în Moldova şi la munte, mai întâi va ninge, apoi o să fie lapoviţa şi ploaie. În sudul ţării avem vreme schimbătoare, ceaţă şi condiţii de burniţă sau fulguială. Vântul se intensifică aproape peste tot.

Sâmbătă, se mai încălzeşte puţin. dar apar precipitaţii slabe în cea mai mare parte a ţării. Vor fi ploi în vest şi în sud şi lapoviţă în celelalte zone. E posibil să formeze polei, iar vântul va mai avea unele intensificări pe crestele montane.

Duminică, vremea continua să se încălzească, dar în vest, nord şi centru se înnorează treptat, iar spre seară încep ploile. În sud şi în sud-est se anunţă o zi destul însorită, cu puţină ceaţă în orele dimineţii.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Vremea caldă de pe litoral a atras turiștii la mare. „Zici că eşti în Grecia”
Vremea caldă de pe litoral a atras turiștii la mare. „Zici că eşti în Grecia”

Soarele a dat strălucire mării, unde duminică au fost 12 grade. Pe faleza cazinoului, oamenii au căutat briza şi s-au bucurat de verdele aproape ireal al apei.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.