Cod portocaliu de ger în peste jumătate de ţară, de luni. Temperaturi de -22 de grade

×
Codul embed a fost copiat

ANM a emis un cod portocaliu de ger, valabil în peste jumătate de ţară începând de luni ora 03.00 până joi ora 10.00.

Un val de frig polar va cuprinde treptat toată ţara, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, iar Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor afla sub Cod portocaliu de ger, în timp ce 13 judeţe vor fi sub Cod galben.

Potrivit unei avertizări meteorologice emise sâmbătă de istraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valul de frig va cuprinde treptat toată ţara, în perioada 25 februarie, ora 3:00 - 1 martie, ora 10:00, şi va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10 - 15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an.

Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi şi în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de rece. Un număr de 13 judeţe, respectiv Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Mureş, Arad, Alba, Timiş, Hunedoara, Caraş - Severin şi Sibiu, se vor afla sub Cod galben de frig, în timp ce restul judeţelor vor fi afectate de un Cod portocaliu de ger.

"Din seara zilei de sâmbătă (24 februarie) şi până duminică noapte (25/26 februarie), în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în Muntenia, Oltenia, sudul Banatului şi Dobrogea vor fi ninsori temporare, care în sud-vest vor deveni moderate cantitativ. Vântul va avea intensificări în medie cu 45 - 50 kilometri/oră în majoritatea zonelor, iar în partea de sud-est a teritoriului rafalele vor atinge local 55 - 65 kilometri/oră", spun meteorologii.

Citește și
peisaj de iarna in Romania
Vreme închisă cu precipitații. Duminică maximele vor fi sub 0 grade

Conform ANM, Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor afla perioada 26 februarie, ora 3:00 - 1 martie, ora 10:00, sub Cod portocaliu de temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât şi ziua. În aceste zone, valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar şi pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile în în această perioadă.

Temperaturile maxime vor fi frecvent între -12 şi -8 grade, cele minime se vor încadra în general între -22 şi -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig.

"Din dimineaţa zilei de luni, 26 februarie, aria ninsorilor se va extinde. În sud şi sud-est acestea vor deveni local abundente şi vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În cursul zilei de duminica, 25 februarie, istraţia Naţională de Meteorologie va emite mesaje privind evoluţia şi intensitatea acestor fenomene", precizează meteorologii.

Probleme în țară din cauza zăpezii

În Harghita, pe drumul naţional dintre Praid şi Gheorghieni s-a impus sâmbătă la prânz o restricţie de tonaj pentru maşinile mai mari de 3,5 tone. Timp de o oră şi jumătate, cât a durat interdicţia, drumarii au reuşit să cureţe şoseaua. Veştile de la meteorologi nu sunt deloc îmbucurătoare.

Gabriela Băncilă, meteorolog: ”Imaginaţi-vă un curent cu o viteză foarte mare care se roteşte deasupra Polului Nord. În momentul în care acest curent slăbeşte în intensitate, permite masei de aer să migreze către latitudini mai sudice.

Valul de ger polar anunţat de meteorologi i-a pus în gardă pe ţăranii din satele Moldovei. Oamenii şi-au improvizat obloane la grajduri, iar pe geamuri au pus folii de plastic pentru a menţine cât mai bine căldura în case.

Codul portocaliu de ger îi sperie şi pe agricultori. Viţa de vie ar putea fi afectată de temperaturile neobişnuit de scăzute.

În comuna Gorban, din Iaşi, beneficiarii de ajutor social au primit în grijă bătrânii singuri şi bolnavi, de pildă o femeie, de 103 ani.

Localnic: "O să am grijă de bunica, că altfel nu am cum, că am 20-30 de metri până la ea şi imediat ajung şi fac treaba ei."

Şi la malul mării e vreme de început de decembrie, nu de ajun de Mărţişor. Doar îndrăzneţii au ieşit la plimbare.

În Galaţi oamenii îşi fac singuri curaj şi spun cu optimism că, măcar pe ger, dispar viruşii.

Cine pleacă la drum cu maşina trebuie să se echipeze ca la carte, inclusiv cu provizii.

Prognoza meteo pentru duminică

Duminică, se răceşte foarte tare, iar în depresiuni, în nordul şi centrul Moldovei gerul persistă şi pe timpul zilei. O să ningă în jumătatea sudică a ţării şi sporadic în nord.

Vântul va avea intensificări cam peste tot şi va sufla mai tare în sud-est şi în zona montană înalta, pe unde va fi viscol. Maximele vor fi de minus 12 grade în Bucovina şi vor ajunge cu greu la minus 1 grad prin vest şi sud-vest.

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Vreme închisă cu ninsori în mai multe regiuni. Prognoza meteo
Vreme închisă cu ninsori în mai multe regiuni. Prognoza meteo

Joi rămânem cu vremea închisă, iar seara o să ningă în est, în nord-est şi în zonele centrale şi va fi lapoviţă prin nord-vest. Vom avea maxime de la minus 2 grade în Bucovina; până la 9 grade prin vestul ţării.

Vreme închisă cu precipitații. Duminică maximele vor fi sub 0 grade
Vreme închisă cu precipitații. Duminică maximele vor fi sub 0 grade

Joi rămânem cu atmosfera închisă. Prin sud şi prin est va fi în continuare frig, iar precipitaţiile vor fi slabe: ceva ninsori în nord şi pe la munte, lapoviţa în sud şi sud-est, ploi în vestul ţării şi pe litoral.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000 de lei ar putea plăti contribuții la Sănătate
Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000 de lei ar putea plăti contribuții la Sănătate

Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a anunțat că până la 30 iunie va propune Guvernului un plan pentru eficientizarea cheltuielilor, analizând extinderea bazei de contribuție la FNUASS pentru echitate și sustenabilitate.

Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.