Vremea 29 iulie 2019. Regiunile în care se răcorește și revin ploile

×
Codul embed a fost copiat

Luni, vremea se răcoreşte şi aşteptam ploi în sud, centru şi vest. În schimb, prin est arşiţa va persista. Maximele vor fi de la 24 la 34 de grade.

Cum va arăta vremea în fiecare regiune:

În Dobrogea şi Bărăgan se anunţă schimbări importante. Duminică au fost temperaturi ridicate de până la 34 de grade în Bărăgan, luni se mai răcoreşte şi vin ceva ploi. Doar pe litoral atmosferă va fi însorită.

Mai sus, în nordul Munteniei şi în sudul Moldovei, vremea se răcoreşte simţitor. Duminică am avut zăpuşeală şi temperaturi de 34 de grade, luni o să plouă trecător, dar cu greu se mai ating 30 de grade.

Mai scad temperaturile şi în nordul Moldovei şi în Bucovina, dar nu cu mult. Soarele va fi prezent peste tot şi maximele urcă până la 34 de grade Celsius.

Citește și
meteo, vreme, canicula, sanatate, probleme
Vremea 28 iulie 2019. Regiunile unde se vor atinge 40 de grade

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş, ploile apar trecător şi vor fi nesemnificative, dar atmosfera se mai răcoreşte.

Mai scad temperaturile şi în ţinuturile vestice. Vin noi serii de averse şi aerul va fi mult mai uşor de respirat la cele 28-29 de grade din termometre.

În Transilvania, căldura se mai domoleşte şi mai apar câteva ploi. Maximele ajung până la 31 de grade în vestul provinciei.

O răcorire bine-venită avem şi în Oltenia. Duminică, în zona Calafat, temperaturile au ajuns la 37 de grade, dar luni vor fi cel mult 27 de grade Celsius şi vor veni mai multe reprize de ploaie.

Şi în sudul ţării, căldura se domoleşte dar o să plouă mai ales în prima parte a zilei.

BUCUREȘTI

În Bucureşti, se răcoreşte şi apar aversele. Până spre amiază o să mai plouă în câteva reprize, apoi norii se risipesc. Maxima rămâne pe la 28 de grade.

Marți aşteptăm o nouă încălzire, soare şi în jur de 33 de grade după prânz. Miercuri se întorc canicula şi disconfortul termic. Zăpuşeala persistă până pe seara, când cresc şansele de ploaie.

Joi o să plouă în câteva reprize, vremea va fi destul de schimbătoare, dar chiar şi aşa, maxima atinge 30 de grade.

LA MUNTE

Ajungem în zona de munte, unde se face un pic mai frig şi o să plouă în masivele vestice şi în cele sudice. Se mai pot aduna 20 de litri pe metru pătrat. În zona Orientalilor va fi vreme frumoasă.

Marți iese soarele şi se încălzeşte la loc, iar ploile apar local şi nu vor ţine mult. Şi miercuri se anunţă vreme caldă. Vor fi multe ore cu soare, iar aversele apar la căderea nopţii.

Joi va fi atmosfera schimbătoare, vedem şi soarele din când în când, dar aversele devin tot mai frecvente.

LA MARE

Avem trei zile fierbinţi şi una instabilă. Începem cu veştile bune. Luni va fi soare şi foarte cald. Pe la prânz, căldura devine supărătoare şi disconfortul creşte cu fiecare oră. Ceva ploi vin în noaptea următoare.

Marți, atmosfera se încinge mai tare, norii vor fi rari, iar vântul destul de paşnic. Miercuri ne vom topi de căldură, la cele 33 de grade din aer. Stresul termic va fi accentuat, cerul aproape senin, iar vântul, doar o adiere. 

Ziua de joi pare să aducă schimbări tranşante. Se răcoreşte, se adună norii şi o să plouă în mai multe reprize. La apa mării nu prea sunt modificări, deocamdată.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Prognoză specială pentru Bucureşti. Duminică după-amiază se va depăşi pragul critic
Prognoză specială pentru Bucureşti. Duminică după-amiază se va depăşi pragul critic

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală.

Vremea 28 iulie 2019. Regiunile unde se vor atinge 40 de grade
Vremea 28 iulie 2019. Regiunile unde se vor atinge 40 de grade

VREMEA 28 IULIE 2019. Astăzi, căldura devine şi mai chinuitoare, iar la câmpie se instalează canicula. Ploile vin în reprize scurte, dar abundente şi pot apărea alte vijelii, fenomene electrice şi grindină.

Vremea 27 iulie 2019. Temperaturi care ating pragul caniculei, în mai multe regiuni
Vremea 27 iulie 2019. Temperaturi care ating pragul caniculei, în mai multe regiuni

Sâmbătă se face şi mai cald, iar în sudul ţării se instalează canicula. Atmosfera devine sufocantă după prânz, iar ploile apar trecător pe la munte şi prin vest la apropierea serii.

În weekend se întorc temperaturile caniculare. Zonele afectate
În weekend se întorc temperaturile caniculare. Zonele afectate

Vineri avem soare, vreme călduroasă, mai ales în sud şi în vest şi câteva reprize de ploaie mai pe seară în zonele de deal şi de munte.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.