Vremea azi, 10 iunie. Instabilitatea creşte după prânz şi vin ploi zgomotoase

×
Codul embed a fost copiat

Joi, instabilitatea creşte din nou după prânz şi vin alte ploi zgomotoase, destul de abundente.

În vest şi în sud-est, avem vreme mai bună, iar maximele pleacă de la 21 de grade în Bucovina şi în depresiuni şi ating 30 de grade în sud-vestul ţării.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan, găsim vreme destul de frumoasă, cer senin în prima parte a zilei, dar şi câţiva nori de ploaie mai târziu. Temperaturile se menţin la valorile de ieri şi ajung pe la 27 de grade în Bărăgan.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, vremea devine instabilă după orele prânzului. Pe alocuri o să plouă torenţial, iar în zonele mai înalte se pot strânge cantităţi mari de apă şi se pot forma vijelii.

În jumătatea de nord a Moldovei şi în Bucovina, instabilitatea se manifestă tot în a doua parte a zilei. Şi pe-aici vin averse abundente, tunete, fulgere, e posibil să cadă şi grindină, iar în zona Carpaţilor Orientali se pot acumula peste 35 de litri de apă pe metru pătrat.

Citește și
furtuna, vijelie, ploi torentiale
Cod galben de vijelii în mai multe județe. Zonele vizate de ploi torențiale și grindină

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim tot atmosfera instabilă. După-amiaza şi seara o să apară câteva averse zgomotoase, iar vântul va avea intensificări pe timpul ploilor. Maximele se opresc la 23 de grade Celsius.

În ţinuturile vestice avem vreme ceva mai bună, iar ploile apar doar pe spaţii mici. Soarele se arată trecător, iar la amiază temperaturile urcă până la 28, poate chiar 29 de grade Celsius.

În Transilvania, instabilitatea va afecta îndeosebi zonele montane, pe unde se vor acumula peste 35 de litri de apă pe metru pătrat. O să cadă şi grindină, iar vântul se poate transforma în vijelie.

Şi în Oltenia vor fi perioade cu averse însoţite de fenomene electrice, iar vântul se înteţeşte pe durata ploilor şi va avea rafale de peste 60 de km/h. La amiază, în zona Drobeta Turnu Severin maximele se vor apropia de pragul de 30 de grade Celsius.

Vreme instabilă găsim şi în ţinuturile sudice. După-amiaza şi seara se adună norii şi apar averse cu tunete şi fulgere, care pot lăsa în urma peste 35 de litri de apă pe metru pătrat.

Vremea în București

 

 

În Bucureşti avem soare în prima parte a zilei, dar după prânz se înnorează şi vin câteva averse zgomotoase. Maxima ajunge la 27 de grade. La noapte e posibil să mai picure trecător, iar temperatura coboară până la 13 grade Celsius.

Vremea la munte

 

 

 

Şi la munte prindem atmosfera instabilă, iar după-amiaza revin aversele însoţite de descărcări electrice. Pe alocuri, se pot strânge peste 35 de litri de apă pe metru pătrat, o să cadă grindină, iar vântul se înteţeşte pe timpul ploilor şi va sufla cu peste 60 de km/h.

Vremea la mare

 

 

Pe litoral avem vreme schimbătoare. Vor fi perioade cu soare, dar după orele prânzului norii se înmulţesc şi e posibil să vină câteva averse. Vor fi în jur de 25 de grade pe plajă şi cel mult 18 grade în apa mării.

Vremea în următoarele zile

 

 

Joi, atmosfera devine instabilă după prânz şi o să plouă din nou în sudul, în estul şi în centrul ţării. Vreme mai bună găsim în vest şi în sud-est, iar temperaturile se menţin în limitele normale.

Vineri, instabilitatea persistă în sud, în centru şi la munte. Pe aici apar alte averse abundente, cu tunete, fulgere şi răbufniri de vânt. O să plouă şi în celelate regiuni, dar pe suprafeţe mai mici, iar maximele vor ajunge în intervalul 20...28 de grade.

Nici sâmbătă nu scăpăm de ploi. Acestea vor afecta mai mult sudul, estul ţării şi zonele înalte şi vor veni cu descărcări electrice, vijelii şi grindină. În vestul ţării se mai încălzeşte puţin, iar în Banat se ating 30 de grade.

Duminică avem o zi destul de neplăcută. Dimineaţa o să plouă în vest, în nord şi în centru, apoi ploile vor cuprinde sudul şi estul ţării. Vor fi averse torenţiale şi căderi de grindină, iar în sud şi în sud-est se pot produce vijelii. Se răcoreşte faţă de zilele trecute şi maximele se opresc pe la 25 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
ANM: Urmează 3 zile de vijelii și ploi torențiale. Cod galben în mai multe județe
ANM: Urmează 3 zile de vijelii și ploi torențiale. Cod galben în mai multe județe

istrația Națională de Meteorologie a transmis, marți, o informare de vreme rea în aproape toată țara, valabilă în perioada 08 iunie (ora 11:00) – 11 iunie (ora 23:00).

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start
EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.