Vremea azi, 19 martie. În majoritatea regiunilor se anunţă o zi mohorâtă, cu înnorări şi precipitaţii sub toate formele

×
Codul embed a fost copiat

Marți se face mai frig decât luni. În majoritatea regiunilor se anunţă o zi mohorâtă, cu înnorări şi precipitaţii sub toate formele.

Doar în ţinuturile vestice avem vreme mai bună, însă vântul are intensificări în cea mai mare parte a ţării.

Maximele pleacă de la 3...4 grade în depresiuni şi ajung la 12...13 grade în sud-vestul României.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul, pe unde cerul rămâne acoperit toată ziua. Vântul va fi activ şi o să plouă. Trecător, în zona deluroasă poate să cadă lapoviţă. Temperaturile, în scădere faţă de ieri, se opresc la 8 grade, pe la Tulcea.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, domină atmosfera închisă. Vin câteva ploi locale, iar vântul va fi destul de insistent. Şi pe-aici se răceşte, dar maximele se opresc tot la 8 grade.

Citește și
caniculă românia
Cod portocaliu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în mai multe zone din România. Se aşteaptă temperaturi de 37 de grade. HARTĂ

Înnorări persistente găsim şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Pe-aici apar precipitaţii sub formă de ploaie sau lapoviţă, iar la munte o să ningă slab. Vântul agita atmosferă, iar după prânz se vor înregistra cel mult 8 grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş vedem puţin soarele printre nori, dar în ansamblu se anunţă o zi destul de mohorâtă, cu temperaturi în scădere faţă de ziua trecută. Pe spaţii mici o să plouă, dar e posibil să cadă şi puţină lapoviţă.

În schimb, în vestul ţării găsim vreme mai bună. Soarele străluceşte în cea mai mare parte a zilei şi doar pe la munte e posibil să fulguiască puţin. Vântul va fi, însă, destul de insistent, iar temperaturile scad şi în această regiune.

În Transilvania cerul rămâne acoperit pe tot parcursul zilei. Pe suprafeţe restrânse apar precipitaţii sub toate formele: ploi sau lapoviţă în zonele mai joase şi câteva ninsori trecătoare la munte. Vântul are intensificări şi atinge viteze mai mari pe creste, iar maximele nu trec de 7 grade.

Şi în Oltenia o să plouă, dar pe la deal şi pe la munte e posibil să vină şi ceva ninsori sau lapoviţă. În vestul provinciei se arată puţin soarele şi tot acolo va fi cel mai cald din ţară: la amiază se vor înregistra în jur de 12...13 grade.

În sudul ţării găsim vreme închisă, cu înnorări, vânt activ şi precipitaţii. În zonele deluroase plouă sau o să cadă puţină lapoviţă, iar la munte apar câteva ninsori slabe. Temperaturile coboară SUB normalul perioadei şi vor fi cel mult 8 grade.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti se face mai frig decât ar fi normal. Maxima se opreşte la 7 grade. Avem o zi mohorâtă, cu ploi slabe şi vânt activ. Înnorările persistă şi la noapte, când temperatura coboară până la 2 grade.

Vremea la Munte

 

La munte se răceşte simţitor. Temperaturile rămân negative chiar şi în miezul zilei. În Carpaţii Orientali şi în Meridionali mai apar câteva ninsori slabe, iar în masivele vestice se arată, trecător, soarele. Vântul bate mai tare în zonele montane înalte.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Cod portocaliu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în mai multe zone din România. Se aşteaptă temperaturi de 37 de grade. HARTĂ
Cod portocaliu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în mai multe zone din România. Se aşteaptă temperaturi de 37 de grade. HARTĂ

  Meteorologiii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă, pentru zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 12.00 – 21.00, pentru judeţe din Banat, Crişana, în sud-vestul Olteniei şi în vestul Transilvaniei.

Vremea azi, 7 iunie. Aversele apar după-amiaza la deal şi la munte, dar e posibil să vină o ploaie rapidă şi prin nord
Vremea azi, 7 iunie. Aversele apar după-amiaza la deal şi la munte, dar e posibil să vină o ploaie rapidă şi prin nord

Ziua de sâmbătă aduce soare, vreme foarte caldă şi caniculă în vestul şi în sud-vestul țării.

Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală
Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală

Douăsprezece județe vor fi vineri, 6 iunie, sub un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, iar zone din Transilvania, Muntenia și Moldova vor fi sub Cod galben, potrivit ANM.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.