Vremea azi, 19 septembrie. Temperaturi scăzute și ploi în mai multe zone din țară

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de luni ne aduce vreme foarte rece şi ploi în vestul, nordul şi centrul ţării şi atmosfera mai plăcută în celelalte zone. Maximele pleacă de la 10 grade în Maramureş şi ajung la 24-25 de grade în sudul Munteniei.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme frumoasă şi temperaturi mai potrivite pentru acest moment al anului. Vântul are uşoare intensificări pe litoral, iar prin Bărăgan se ating 24, poate 25 de grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem soare şi vreme bună, dar e posibil să apară şi câţiva nori de ploaie pe parcursul zile. Se face un pic mai răcoare decât duminică şi maximele se opresc pe la 20-21 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, temperaturile nu trec de 20 de grade, dar o să avem o zi destul de liniştită, cu înnorări trecătoare şi foarte puţine ploi. O să plouă însă după lăsarea nopţii şi minimele vor ajunge pe la 6 grade în Bucovina.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem vreme foarte rece pentru această perioadă şi cel mult 12-13 grade după prânz. O să plouă în mai multe reprize, iar pe la munte o să fie lapoviţa sau o să ningă.

Citește și
furtuna, vijelie, ploi torentiale
Cod portocaliu de vijelii în localităţi din 7 judeţe, vineri seara. Care sunt zonele vizate de vreme extremă

Şi în vestul ţării va fi neobişnuit de frig pentru data din calendar. Vom avea o zi mohorâtă, cu multe ploi şi maximele de până la 15-16 grade. Cerul se mai degajează pe timpul nopţii, dar se face cam frig şi vor fi doar 6-7 grade.

Şi în Transilvania avem o zi destul de neplăcută, cu înnorări persistente şi ploi. În zonele înalte de munte să cadă lapoviţa şi ninsoare. Temperaturile ajung cu greu la 16-17 grade, iar la noapte vor fi 3-4 grade în depresiuni.

În Oltenia o să fie ceva mai bine. O să picure în unele zone, dar se arata şi soarele printre nori. Maximele se opresc pe la 19-21 de grade - dar şi acestea sunt valori mai scăzute decât ar fi normal.

În ţinuturile sudice nu prea sunt semne de ploaie şi o să avem o zi destul de însorită, cu vânt mult mai liniştit decât duminică. Cel mai cald o să fie în sudul Munteniei, pe unde se vor atinge 25 de grade.

Vremea azi, în Bucureşti

Şi în Bucureşti avem vreme frumoasă, iar după o dimineaţă rece, atmosfera devine plăcută după prânz. Maxima ajunge pe la 23 de grade. La noapte se înnorează şi e posibil să plouă slab. Vor fi 10 grade în centru şi 7 grade la marginea oraşului.

Vremea azi, la munte

În schimb, la munte atmosfera se menţine închisă şi rece. O să plouă în majoritatea masivelor, iar la altitudini de peste 1600 de metri, ploile se transformă în lapoviţa şi ninsoare. Vântul mai are unele intensificări, îndeosebi pe creste, însă nu mai vorbim despre viteze mari.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, marți se face mai răcoare şi temperatura se opreşte pe la 20-21 de grade. Se anunţă o zi destul de însorită, cu înnorări trecătoare după-amiaza şi un vânt ceva mai activ.

Miercuri se mai răceşte puţin. Vor fi cel mult 18-19 grade - valori de luna octombrie, iar spre seară s-ar putea să picure trecător.

Vremea rămâne rece şi joi. Maximă nu trece de 19 grade şi o să avem o zi cam mohorâtă, poate şi câţiva stropi de ploaie. În noaptea următoare, temperatura va coborî până la 5-6 grade.

La munte, pentru marți se anunță frig, cer noros şi multe ploi. Şi vântul rămâne destul de insistent, iar în zonele mai înalte continua să ningă sau să cadă lapoviţă.

Nici miercuri nu apar schimbări în prognoza. Avem încă o zi cu vreme închisă, precipitaţii sub toate formele şi un vânt mai intens la altitudini mari.

Frigul persistă şi joi. Cerul rămâne acoperit de nori, dar ploile vor slabe şi trecătoare. La peste 1600 de metri altitudine, o să mai cadă un pic de lapoviţă sau câţiva fulgi de zăpadă.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Cod portocaliu de vijelii în localităţi din 7 judeţe, vineri seara. Care sunt zonele vizate de vreme extremă
Cod portocaliu de vijelii în localităţi din 7 judeţe, vineri seara. Care sunt zonele vizate de vreme extremă

istraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri avertizări nowcasting Cod portocaliu de vijelii, valabile în ora următoare în localităţi din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Dâmboviţa, Galaţi, Constanţa, Tulcea şi Botoşani.

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Vremea azi, 23 mai. Ploile se extind în toată țara. Zonele unde ar putea lovi grindina
Vremea azi, 23 mai. Ploile se extind în toată țara. Zonele unde ar putea lovi grindina

Vineri avem tot vreme instabilă. Aversele apar mai întâi în ținuturile vestice, apoi se extind și în celelate regiuni. Pot aduce peste 30 de litri de apă pe metru pătrat și vor fi însoțite de fenomene electrice și vânt intens.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.