Vremea azi, 21 octombrie. Ceață și vânt în mare parte a țării. Unde vor fi 20 de grade

×
Codul embed a fost copiat

Miercuri, în primele ore ale zilei, se anunţă vreme rece şi ceață mai ales în zonele joase. Peste zi, se înseninează cam peste tot, iar vântul va sufla mai tare la munte, la altitudini mari și va avea unele intensificări şi în regiunile estice şi vestice.

Temperaturile continuă să crească şi după prânz vor fi 13 grade în depresiuni şi 20 de grade în sud-est.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan, de dimineaţă este posibil să fie puţină ceață, dar peste zi atmosfera va fi plăcută. Maximele, în creştere faţă de ziua trecută, vor ajunge până la 19 grade Celsius.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, în orele dimineţii sunt condiţii de ceaţă însă pe parcursul zilei se arată soarele, vântul va avea intensificări şi se încălzeşte uşor.

Citește și
vremea
Cum va fi vremea până pe 9 noiembrie. ANM anunță temperaturi surprinzătoare

În nordul Moldovei şi în Bucovina, vor fi înnorări dar şi perioade cu soare. Vântul va fi mai insistent iar temperaturile cresc cu 3-4 grade faţă de ziua trecută.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş se mai adună norii, însă nu sunt anunţate ploi. Se mai încălzeşte puţin şi după prânz se vor înregistra 16 grade Celsius.

În ţinuturile vestice avem o dimineaţă rece, cu brumă în regiunile deluroase, dar pe parcursul zilei se anunţă vreme frumoasă şi un vânt mai insistent. Se încălzeşte uşor şi la amiază vor fi cel mult 18 grade.

În Transilvania, de dimineaţă este frig în depresiuni, pe unde sunt temperaturi negative şi apare şi bruma. Soarele va încălzi treptat atmosfera, iar vântul va prinde putere pe crestele montane. Temperaturile cresc uşor şi vor ajunge până la 16 grade Celsius.

În sud-vestul ţării, se anunţă soare şi atmosferă plăcută. Tendinţa de încălzire se păstrează şi aici, iar maximele urcă spre 18 grade.

La fel va fi şi în ţinuturile sudice: vreme frumoasă, temperaturi în creştere însă acum dimineaţă este posibil să fie puţină ceață.

Vremea în Bucureşti


În Bucureşti, la începutul zilei avem vreme rece, însă peste zi soarele va încălzi treptat atmosfera şi după prânz se vor înregistra în jur de 19 grade Celsius. Urmează o noapte rece, cu 5 grade în zona centrală, însă la periferie va fi mai frig de atât.

Vremea la Munte


În zonele de munte, miercuri va fi frig în orele dimineţii şi e posibil să apară şi ceaţa. Pe parcursul zilei, se arată soarele şi vântul va sufla mai tare, în special pe creşte.

Vremea în zilele următoare

 

Joi mai cresc temperaturile şi vor ajunge până la 23 de grade. Atmosferă va fi însorită, însă în primele ore ale zilei, mai sunt condiţii de ceaţă în regiunile extracarpatice.

Vineri vremea va fi plăcută şi se face mai cald decât ar fi normal la această dată. În termometre, se ating 24 de grade iar pe seara, în nord-vest s-ar putea să plouă puţin.

Sâmbăta sunt anunţate înnorări şi ploi în jumãtatea de nord a tãrii, temperaturile scad uşor dar se vor situa în continuare peste normalul perioadei. În rest, avem soare şi câteva ploi sporadice.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Vremea azi, 20 octombrie. Temperaturile nu trec de 17 grade. Unde ar putea să ningă
Vremea azi, 20 octombrie. Temperaturile nu trec de 17 grade. Unde ar putea să ningă

Marți avem o dimineaţă rece, cu brumă şi ceaţă în unele zone. Mai târziu, soarele se arată peste tot şi temperaturile ajung la valori normale pentru acest moment al anului. Pleacă de la 11 grade în depresiuni şi se opresc la 17 grade în sud-estul ţării.

Cum va fi vremea până pe 9 noiembrie. ANM anunță temperaturi surprinzătoare
Cum va fi vremea până pe 9 noiembrie. ANM anunță temperaturi surprinzătoare

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, respectiv pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, în țara noastră.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.