Vremea azi, 27 martie. Zi neplăcută, cu vânt și ploi în cea mai mare parte a țării

×
Codul embed a fost copiat

Luni se anunță o zi tare neplăcută, cu vânt și ploi în cea mai mare parte a țării. Temperaturile încep să scadă.  

Doar în sud-estul României va fi mai cald decât ar trebui. Se vor atinge 22-23 de grade, în timp ce în vest vor fi cel mult 8-10 grade.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan vremea se menține caldă și luni. Maximele, în creștere față de duminică, ajung la 22-23 de grade în Bărăgan. Vântul prinde putere, iar după prânz se adună norii și apar averse cu tunete, fulgere, poate și grindină.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei se face mai cald decât ar fi normal. Temperaturile urcă până la 20-21 de grade. Soarele se arată în prima parte a zilei, apoi crește instabilitatea. Aversele ajung și în această zonă și vor fi însoțite de descărcări electrice.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina domină atmosfera închisă. O să plouă din când în cand și vântul devine mai insistent. Maximele ajung pe la 15 grade, dar la noapte se răcește, iar ploile se transformă în lapoviță și chiar ninsoare.

Citește și
inundatii
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

În nordul Transilvaniei și în Maramureș se anunță o zi mohorâtă, cu temperaturi în scădere și multe ploi. Se pornește și vântul, care poate atinge viteze de 70 km/h. Noaptea aduce valori ușor negative, lapoviță și ninsoare în unele zone.

În vestul țării se răcește simțitor. Duminică au fost 17-18 grade, luni maximele nu mai trec de 12 grade. Cerul rămâne acoperit aproape toată ziua. Continuă să plouă, iar vântul bate cu putere și sporește senzația de frig.

Ploile se extind și în centrul țării. Vor aduce cantități însemnate de apă, în special în zonele de munte. Pe creste vântul va depăși viteze de 90 km/h, iar la noapte o să ningă și o să fie viscol. Și tot după lăsarea nopții o să apară ceva ninsori și lapoviță și în zonele mai joase.

Și în Oltenia se schimbă vremea: vin ploile și se intensifică vântul. În plus se răcește față de duminică, când au fost 18-19 grade. Luni maximele se opresc pe la 12-13 grade, iar la noapte cerul se degajează treptat.

În schimb, în ținuturile sudice vremea rămâne caldă și luni. Temperaturile urcă până la 18-19 grade. Ploile vin în special în a doua parte a zilei și vor fi averse, însoțite de fenomene electrice.

Vremea în București

În București mai prindem o zi cu vreme caldă. Se ating 20 grade, dar spre seară crește instabilitatea și apar aversele. Pot fi și descărcări electrice și intensificări ale vântului. Noaptea aduce vreme bună și o minimă de 5-6 grade.

Marți se răcește foarte tare. Maxima nu mai trece de 11 grade și avem o zi mohorâtă, cu ploi slabe și vânt intens. Mâine noapte temperatura coboară ușor sub pragul înghețului și apar condiții de brumă.

Miercuri rămânem cu vremea rece. Mai apar ceva înnorări și este posibil să picure trecător. Vântul continuă să agite atmosfera și maxima se oprește tot pe la 11 grade.

Joi dimineața o să fie cam frig. Norii se risipesc treptat și atmosfera se mai încălzește pe la amiază. Se ating 13, poate 14 grade, însă vântul se menține destul de activ.

Vremea la munte

La munte o să plouă destul de mult și vântul o să bată cu putere. În zonele înalte vor fi rafale de peste 90 km/h și o să cadă lapoviță sau ninsoare. La noapte se răcește accentuat, o să ningă în majoritatea masivelor, iar pe creste o să fie viscol.

Ziua de marți aduce vreme de iarnă grea, vânt și ninsori în toată zona montană.

Temperaturile scad simțitor, iar la altitudini mari vântul depășește viteze de 80-90 km/h.

Miercuri se face și mai frig. O să fie ger în zonele montane înalte. O să mai ningă din când în când, iar vântul o să bată tare pe creste.

Frigul persistă și joi dimineața, dar vremea se mai încălzește peste zi. Soarele se arată aproape peste tot. În masivele estice mai pot să apară ceva fulguieli.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.

Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Vremea azi, 1 iunie. Început de vară cu ploi, înnorări și temperaturi sub normalul perioadei în toată țara
Vremea azi, 1 iunie. Început de vară cu ploi, înnorări și temperaturi sub normalul perioadei în toată țara

Duminică avem vreme mult mai rece decât ar trebui. Se anunță o zi mohorâtă, cu înnorări, precipitații destul de abundente și vânt intens în cea mai mare parte a țării.

Recomandări
Comisia Europeană confirmă disponibilitatea de sprijin pentru dezastrul de la Salina Praid. Ce nu a făcut încă România
Comisia Europeană confirmă disponibilitatea de sprijin pentru dezastrul de la Salina Praid. Ce nu a făcut încă România

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea sa privind situația critică de la Salina Praid.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.