Vremea azi, 3 noiembrie. În București, trecem din nou la vreme mult mai caldă decât ar fi normal

×
Codul embed a fost copiat

Vremea se încălzește astăzi. Ploile cuprind vestul, nord-vestul și centrul țării, iar pe seară și la noapte, ajung în celelalte regiuni.  

Vântul bate mai tare la munte, în Banat, în Crișana și în Moldova, iar maximele pleacă de la 16 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și pot atinge 25 de grade în sudul Munteniei.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici avem o zi destul de însorită, cu vânt activ și temperaturi mai ridicate decât ieri, în jur de 21...22 de grade. Către seară încep să apară norii, iar după lăsarea nopții vin și ceva ploi.

Vremea în fiecare regiune

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim soare și vreme buna în prima parte a zilei și câțiva nori de ploaie mai tărziu.

Se face mult mai cald decât ar fi normal la aceasta dată. Temperaturile urcă până la 22 de grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina vântul continuă să bată cu putere și ajunge la viteze de 65 Km/h. Norii apar trecător, dar e puțin probabil să plouă. Se încălzește față de ziua trecută și maximele ajung pe la 20 de grade.

Citește și
vremea
Vremea azi, 31 octombrie. Vântul devine mai insistent în vest, în est şi la munte, iar maximele ajung la 29 de grade

Și în nordul Transilvaniei și Maramureș se face mai cald decât ieri. Temperaturile depășesc cu mult valorile normale și ajung la 21 de grade. O să plouă din când în când și vântul o să bata destul de tare.

În ținuturile vestice avem o zi cam mohorâtă, cu vânt intens și multe ploi. Vor fi și averse cu descărcări electrice și se pot strânge 20 de litri de apă pe metru pătrat. Vremea rămâne caldă pentru această perioadă. Vor fi în jur de 20...21 de grade.

O să ploua și în Transilvania, în special în vestul provinciei. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar vântul ajunge la viteze mari în zonele montane. Pe creste ar putea trece de 110 KM/h. La capitolul temperaturi stăm mai bine decât ieri. Maximele ajung la 21 de grade.

Și în Oltenia se mai încălzește puțin, dar se adună norii și ploile se extind în aproape toată provincia. Temperaturile urcă până la 20 de grade.

Un aer mai cald pătrunde astăzi și în ținuturile sudice. Pe aici domină vremea frumoasa, iar în Lunca Dunării se pot atinge 25 de grade. La noapte, ploile ajung și aici.

Vremea în Bucureşti

În București, trecem din nou la vreme mult mai caldă decât ar fi normal. Avem o zi destul de însorită, cu 22 de grade după prânz. Vântul devine mai insistent, iar pe seară și la noapte cresc șansele de ploaie. Minima ajunge pe la 12 grade.

Vremea la Munte

Temperaturile cresc și în zonele de munte, dar cerul se înnorează treptat. Ploile apar mai întăi în masivele din vestul și nordul țării și pot aduce 20 de litri de apă pe metru pătrat. Pe creste, vântul ar putea să depășească 110 KM/h.

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Vremea azi, 2 noiembrie. Continuă să se răcească în sud şi în sud-est, pe unde vor fi înnorări şi o să plouă
Vremea azi, 2 noiembrie. Continuă să se răcească în sud şi în sud-est, pe unde vor fi înnorări şi o să plouă

Joi continuă să se răcească în sud şi în sud-est, pe unde vor fi înnorări şi o să plouă. În rest temperaturile cresc uşor, iar în cea mai mare parte a ţării va fi mai cald decât ar trebui.

Vremea azi, 31 octombrie. Vântul devine mai insistent în vest, în est şi la munte, iar maximele ajung la 29 de grade
Vremea azi, 31 octombrie. Vântul devine mai insistent în vest, în est şi la munte, iar maximele ajung la 29 de grade

  Marți rămânem cu vremea nefiresc de caldă. În vest şi în nord-vest se înnorează şi o să plouă, iar spre seară şi la noapte ploile ajung şi în sud-vest, în centru şi în est.

Vremea azi, 30 octombrie. În Lunca Dunării, temperaturile vor ajunge la 28 de grade Celsius
Vremea azi, 30 octombrie. În Lunca Dunării, temperaturile vor ajunge la 28 de grade Celsius

Ziua de luni, ne aduce vreme foarte de caldă pentru această perioadă a anului. În Lunca Dunării, temperaturile vor ajunge la 28 de grade. Cele mai scăzute valori, de 19 grade Celsius, se vor înregistra în depresiuni.

Recomandări
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.

Rusia a anunțat că este gata pentru pace. Trump a spus că mai așteaptă doar două săptămâni, înainte să ia măsuri dure
Rusia a anunțat că este gata pentru pace. Trump a spus că mai așteaptă doar două săptămâni, înainte să ia măsuri dure

Rusia a anunțat miercuri seară prin vocea ministrului de Externe că este gata pentru negocieri cu Ucraina.  

Noi evacuări în Covasna din cauza inundațiilor. Situația se agravează în centrul țării și nordul Moldovei. „N-avem încotro!”
Noi evacuări în Covasna din cauza inundațiilor. Situația se agravează în centrul țării și nordul Moldovei. „N-avem încotro!”

Au fost noi evacuări miercuri noapte în județul Covasna, din cauza inundațiilor. Iar în centrul țării și în nordul Moldovei situația devine tot mai rea.