Vremea azi, 30 ianuarie. Sunt anunțate ninsori în zonele montane. Temperaturile se mențin scăzute în toată țara

×
Codul embed a fost copiat

Luni cerul va fi mai mult noros și doar prin estul țării apare puțin soarele. Spre seară va ninge în Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și pe suprafețe mai restrânse în Muntenia.  

La munte, la altitudini mari, vântul va viscoli și va spulbera zăpada depusă cu viteze de 70-90 km/h.

Maximele se vor încadra între -4 grade în depresiuni și 5 grade în Oltenia.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan găsim înnorări, dar și scurte perioade cu soare.

La noapte cerul va fi acoperit de nori, va ninge pe zone mici, dar pe litoral, va cădea lapovița și vor fi condiții de polei.

Citește și
Ninsoare
Vremea azi, 29 ianuarie. Ninsorile persistă în majoritatea regiunilor din țară

Temperaturile mai cresc puțin și ajung până la 3 grade la Constanța.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei avem o zi schimbătoare și temperaturi modeste. La noapte se răcește, minimele coboară până la -5 grade și va ninge local.

În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță o zi cu înnorări temporare, însă ninsorile apar și la noapte. Temperaturile mai cresc puțin și ajung pe la 2 grade la Iași.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme neplăcută, înnorări și ninsori spre seară și la noapte. Ninsorile vor fi mai consistente în zona Maramureșului, vântul va crește în intensitate și temperaturile nu trec de 2 grade.

În ținuturile vestice atmosfera va fi închisă, o să ningă din a doua parte a zilei în Crișana și în Banat, iar după prânz se ating 3 grade la Timișoara.

În Transilvania, dimineața este ger în depresiuni și se semnalează ceață în unele zone. Pe parcursul zilei vor fi înnorări, iar spre seară și la noapte o să ningă abundent în zonele de munte, iar la altitudini mari va fi viscol. La amiază vor fi -3 grade la Miercurea Ciuc și 1-2 grade în vestul provinciei.

În sud-vestul țării predomină vremea închisă și vântul va avea intensificări. Duminică, la Drobeta Turnu Severin, au fost 7 grade, însă astăzi se mai răcește și vor fi 4-5 grade.

Temperaturile scad și în ținuturile sudice. Predomină vremea închisă, iar spre seară și la noapte o să ningă pe suprafețe restrânse.

Vremea în București

În București avem o zi închisă și o maximă de 1 grad cu plus. S-ar putea să mai fulguiască puțin, mai ales dimineața și vântul va sufla slab.

Marți, în prima partea zilei mai sunt înnorări și condiții de fulguială, însă mai târziu apare și soarele. Maxima va ajunge pe la 4 grade, iar în noaptea următoare vor fi -5 grade.

Miercuri soarele strălucește în cea mai mare parte a zilei. Doar trecător s-ar putea să fie puțină lapoviță. Se încălzește ușor și maxima va ajunge pe la 5 grade, o valoare puțin mai ridicată decât în mod obișnuit.

Joi temperaturile continuă să crească și vor ajunge pe la 7-8 grade. Se mai adună norii pe parcursul zilei, însă șansele de precipitații vor fi reduse. În noaptea de joi spre vineri, minima coboară la -4 grade.

Vremea la munte

La munte ninsorile apar pe seară și la noapte, în toate masivele și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va viscoli ninsoarea și va spulbera zăpada depusă, cu viteze de 70-90 de km/h.

Ziua de mâine aduce vreme rece. O să ningă în majoritatea masivelor, mai consistent în Carpații Meridionali și vântul va viscoli ninsoarea la altitudini mari.

Miercuri se anunță o zi rece, chiar geroasă la altitudini mari. Va ninge în toate masivele, iar în în zona Carpaților Occidentali și în nordul Orientalilor se va depune strat consistent de zăpadă.

Vântul va avea intensificări susținute pe creste, cu rafale de 80-100 km/h, va viscoli ninsoarea și vizibilitatea va fi scăzută.

Joi vremea va fi rece, mai ales la atitudini mari, pe unde și vântul prinde putere. Cerul rămâne acoperit de nori, va ninge în toate zonele de munte, mai consistent în masivele vestice și în cele nordice.

Puteți vedea AICI harta interactivă a calității aerului din România, în timp real. Nivelul de poluare din zona în care locuiești se află la doar un click distanță. Funcția este disponibilă pe stirileprotv-ro.cuevanamovies.net cu ajutorul platformei Airly.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Vremea extremă a blocat drumurile din România. Ninsorile și viscolul au ținut mii de oameni ostatici în mașini, în frig
Vremea extremă a blocat drumurile din România. Ninsorile și viscolul au ținut mii de oameni ostatici în mașini, în frig

Ninsorile și viscolul au blocat și sâmbătă-noapte drumuri din jumătatea estică a țării și au ținut mii de oameni ostatici în noapte și frig.

Vremea azi, 29 ianuarie. Ninsorile persistă în majoritatea regiunilor din țară
Vremea azi, 29 ianuarie. Ninsorile persistă în majoritatea regiunilor din țară

Ziua de dumincă ne aduce înnorări și precipitații pe suprafețe restrânse, în sud, în sud-est și parțial în centrul țării.  

Vremea azi, 28 ianuarie. Vreme închisă în majoritatea regiunilor. Predomină ninsorile în toată țara
Vremea azi, 28 ianuarie. Vreme închisă în majoritatea regiunilor. Predomină ninsorile în toată țara

Ziua de sâmbătă ne aduce vreme închisă în majoritatea regiunilor.  

Vremea azi, 27 ianuarie. Ninge abundent în toată țara. Se va depune strat consistent de zăpadă
Vremea azi, 27 ianuarie. Ninge abundent în toată țara. Se va depune strat consistent de zăpadă

Vineri, ninsorile apar în Muntenia și Moldova, lăsând strat de zăpadă pe străzi.

Recomandări
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.