Vremea azi, 5 iunie. Val de căldură și disconfort termic în aproape toată țara. Unde vor fi furtuni

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de joi ne-aduce temperaturi deosebit de ridicate în cea mai mare parte a țării. Cel mai cald o să fie în Banat și în sud-vestul Olteniei, pe unde se ating 37 de grade.

După-amiaza norii se înmulțesc și apar averse abundente în zonele de deal și de munte, dar o să mai ploua puțin și în sud-estul, și în nord-vestul țării.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici urmează o zi însorită și caldă, cu vânt activ și temperaturi de până la 34 de grade în Bărăgan. Ceva mai bine o să fie pe litoral, pe unde maximele pornesc de la 24 de grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim tot vreme caldă, chiar dacă temperaturile se opresc la 31 de grade. În a doua parte a zilei se adună norii de ploaie, în special în zonele de deal și de munte.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina maximele ating pragul de 30 de grade. Crește disconfortul termic, iar după orele prânzului, în regiunile deluroase și montane se înnorează și vin mai multe serii de averse cu tunete și fulgere. Se pot strânge cantități mari de apă și o să cadă grindina.

Citește și
Vijelie
Vremea azi, 13 iunie. Vânt intens în aproape toată țara și ploi în zonele montane

În nordul Transilvaniei și în Maramureș căldură devine greu de at. Amiaza ne-aduce maxime de 34 de grade pe la Satu Mare, iar mai târziu apar și câteva ploi rapide, însoțite de descărcări electrice, rafale puternice de vânt și căderi de grindină.

În vestul României se încălzește și mai tare, iar în zona Banatului avem canicula și maxime de până la 37 de grade. În Câmpia de Vest indicele temperatură-umezeală depășește pragul critic de 80 de unități și aerul devine greu de respirat.

Și în Transilvania se face foarte cald: în depresiuni se ating 30 de grade, iar în vestul provinciei, pe la Alba Iulia, va fi caniculă. În a doua parte a zilei, în regiunile mai înalte se adună norii și vin averse zdravene. Vor fi și tunete, fulgere, condiții de grindină și se pot strânge 25 de litri de apă pe metru pătrat.

În Oltenia soarele încălzește rapid atmosferă. Vom resimți stresul termic pronunțat, iar cel mai cald o să fie în sud-vestul provinciei, pe unde avem caniculă și până la 37 de grade la umbră.

Foarte cald o să fie și în ținuturile sudice. Pe-aici se ating 33 de grade, iar indicele de confort termic depășește pragul critic, așa că atmosfera devine apăsătoare după prânz.

Vremea la București

În București avem o zi însorită și o amiază foarte caldă, cu 33 de grade în termometre și disconfort termic ridicat. La noapte cerul rămâne curat și temperatura nu coboară sub 18 grade.

Vremea la munte

La munte se mai încălzește puțin. În a doua parte a zilei vin averse zgomotoase, destul de abundente. În unele masive o să cadă grindină, iar vântul o să bată cu putere în timpul ploilor.

Vremea la mare

Pe litoral găsim vreme excelentă pentru plajă: soare, briză activă și temperaturi de 26...27 de grade. Apa mării rămâne, însă, rece și are în jur de 16 grade.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Vremea azi, 13 iunie. Vânt intens în aproape toată țara și ploi în zonele montane
Vremea azi, 13 iunie. Vânt intens în aproape toată țara și ploi în zonele montane

Astăzi vântul se intensifică în majoritatea zonelor, mai puțin în sudul României. Ploile apar pe la munte și trecător în est și în sud-est.

Vremea până la jumătatea lunii iulie. ANM avertizează că urmează o perioadă secetoasă
Vremea până la jumătatea lunii iulie. ANM avertizează că urmează o perioadă secetoasă

Meteorologii anunță vineri că, în următoarele patru săptămâni, temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei, în cea mai mare parte a țării, până la jumătatea lunii iulie.

Vremea azi, 12 iunie. Atmosferă plăcută în țară și zi perfectă de plajă. Ce temperaturi vor fi
Vremea azi, 12 iunie. Atmosferă plăcută în țară și zi perfectă de plajă. Ce temperaturi vor fi

Astăzi avem vreme frumoasă în majoritatea regiunilor. La munte s-ar putea să ploua trecător, iar vântul prinde putere în regiunile estice, la malul mării și în zona montană înaltă.

Recomandări
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări
Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări

Secretarul general al NATO Mark Rutte estimează vineri că este ”crucial să se acţioneze în vederea unei dezescaladări”, după ce Israelul a atacat instalaţii nucleare şi militare în Iran, relatează AFP.

 

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.