Vremea azi, 7 august. Atmosfera se menține răcoroasă în majoritatea zonelor

×
Codul embed a fost copiat

Luni avem o zi frumoasă şi călduroasă, în Muntenia, în Dobrogea şi în jumătatea de sud a Moldovei, pe unde se ating temperaturi de pană la 32 de grade.

În rest, atmosfera va fi răcoroasă, maximele se vor situa între 19 şi 29 de grade, iar ploile vin mai ales la munte şi pe suprafeţe mai restrânse în celelalte zone.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme frumoasă, vântul va avea intensificări pe litoral şi se mai încălzeşte puţin. Temperaturile urcă până la 32 de grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim soare, vreme mai caldă decât ieri şi maxime de 31-32 de grade. Spre seară şi la noapte, se adună norii şi o să plouă cam peste tot.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă, perioade cu soare, dar şi înnorări şi averse pe suprafeţe restrânse. Duminică au fost temperaturi de până la 35 de grade, dar luni se răcoreşte şi vor fi cel mult 28 de grade.

Citește și
oameni pe strada, umbrela, ploaie
Vremea azi, 31 mai. Ploi în toată țara, vânt cu rafale de până la 90 km/h și temperaturi minime de 9 grade

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, avem o zi schimbătoare şi ploi din loc în loc. Sunt posibile şi fenomene electrice, iar temperaturile continuă să scadă şi vor fi modeste pentru această dată.

În vestul ţării, se anunţa înnorări trecătoare şi câteva ploi în zonele înalte. Vor fi 25 de grade pe la amiază şi 11-12 grade după lăsarea nopţii.

În Transilvania avem o dimineaţă răcoroasă în depresiuni. Amiaza ne-aduce vreme schimbătoare şi averse în zonele de munte. Maximele vor ajunge până la 25 de grade în vestul provinciei.

În Oltenia, vor fi înnorări, dar se arată şi soarele pe parcursul zilei. Se încălzeşte uşor şi la amiază se ating 28 de grade la Craiova.

În ţinuturile sudice, găsim vreme frumoasă şi temperaturi în creştere. După prânz se vor înregistra 32 de grade în Lunca Dunării.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti, luni se mai încălzeşte puţin. Avem o zi frumoasã şi călduroasă, un vânt mai insistent şi 32 de grade pe la amiază. Spre seară, se aduna norii, la noapte o să plouă şi minima va ajunge la 17 grade.

Vremea azi, la munte

La munte, se anunţă vreme schimbãtoare şi răcoroasă. Pe parcursul zilei se mai adună norii, vor fi averse locale, se pot semnala fenomene electrice şi vântul va creşte în intensitate.

Vremea azi, la mare

Pe litoral, atmosfera va fi însorită. Se face mai cald, iar temperaturile din staţiuni urcă pană la 31 de grade. Vântul devine mai insistent, va ajunge la viteze de 40...55 km/h, iar apa mării va avea în jur de 22 de grade.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, marți se răcoreşte şi la amiază vor fi doar 26 de grade. În prima parte a zilei, o să plouă din când în când, dar treptat norii se mai împrăştie.

Miercuri avem o zi frumoasă, cu vânt domol şi temperaturi în creştere uşoară. La amiază se ating 29 de grade.

Joi se anunţă vreme bună, chiar dacă mai sunt ceva înnorări pe parcursul zilei. Maxima va ajunge tot la 29 de grade, iar în noaptea de miercuri spre joi vor fi 13 grade la marginea oraşului.

La munte, marți avem încă o zi răcoroasă. Se mai aduna norii, o să plouă local, iar cantităţile de apă acumulate, pot să treacă de 15...20 de litri pe metru pătrat.

Miercuri avem o dimineaţă răcoroasă, dar treptat se încălzeşte. Atmosfera va fi plăcută în majoritatea masivelor şi doar izolat, mai apar ceva înnorări şi ploi slabe.

Joi atmosfera devine instabilă. Vor fi perioade cu averse, fenomene electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Pe litoral, marți se răceşte simţitor şi vor fi cel mult 24 de grade. Pe parcurusul zilei, mai sunt înnorări şi ploi trecătoare, iar vântul va ajunge la viteze de 55 km/h.

Miercuri se mai încălzeşte puţin, avem o zi frumoasă şi temperaturile ajung până la 26 de grade.

Joi se încălzeşte şi temperaturile ajung până la 29 de grade. Vor fi perioade cu soare, înnorări trecătoare şi vântul va fi mai activ. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 29 de grade, iar apa mării va avea în jur de 23 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Vremea azi, 31 mai. Ploi în toată țara, vânt cu rafale de până la 90 km/h și temperaturi minime de 9 grade
Vremea azi, 31 mai. Ploi în toată țara, vânt cu rafale de până la 90 km/h și temperaturi minime de 9 grade

Sâmbătă avem vreme mult mai rece decât ar trebui. Se anunță o zi mohorâtă, cu înnorări, precipitații destul de abundente și vânt intens în cea mai mare parte a țării.

Alertă de „Vreme Extremă” în București. Mesajul RO-Alert
Alertă de „Vreme Extremă” în București. Mesajul RO-Alert

A fost emisă alertă de condiții extreme de vreme în sistemul național de alertă pentru zona București.

Singurul judeţ care încă se află sub Cod roşu de inundații. Hidrologii au redus nivelul de alertă în țară
Singurul judeţ care încă se află sub Cod roşu de inundații. Hidrologii au redus nivelul de alertă în țară

Vineri, hidrologii au redus nivelul avertizărilor de Cod roşu şi Cod portocaliu privind inundaţiile, comparativ cu ziua precedentă. În prezent, singurul judeţ aflat sub Cod roşu este Covasna.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.