Vremea se răcește în toată țara. Meteorologii anunță ploi și vânt puternic în următoarele zile

ploaie
Shutterstock

istraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, averse și intensificări ale vântului, valabilă până marți, 18 martie.

Conform prognozei de specialitate, sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică, în vestul, centrul și nordul țării, precum și la munte vor fi perioade cu averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice.

Îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. Local, în majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40...45 km/h.

Începând de duminică și până marți dimineața, în cea mai mare parte a țării vor fi precipitații local însemnate cantitativ și intensificări ale vântului. Treptat, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că la început la munte, apoi și în zonele mai joase de relief ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

Potrivit meteorologilor, este cod galben, în intervalul 15 martie, ora 12 - 16 martie, ora 02, în sudul Banatului, sud-vestul şi sudul Transilvaniei, în Moldova şi la munte.

Citește și
ploaie
Vremea rece se întoarce în România. Unde va ploua și cum va fi prognoza în următoarele săptămâni

”Vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 80...100 km/h”, arată ANM.

ANM

Cum va fi vremea în București

15.03.2025, ora 10:00 - 16.03.2025, ora 08:00

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată (valori termice cu 15...16 grade peste mediile multianuale). Temperatura maximă va fi în jurul a 28 de grade, iar cea minimă de 10...12 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

16.03.2025, ora 08:00 - 17.03.2025, ora 08:00

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele din ziua precedentă, însă se vor situa în continuare peste cele specifice datei. Cerul va avea înnorări temporare și vor fi perioade cu ploi de scurtă durată, îndeosebi seara și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 20 de grade, iar cea minimă va fi de 6...7 grade.

17.03.2025, ora 08:00 - 18.03.2025, ora 10:00

Valorile termice vor continua să scadă, astfel că se vor situa în jurul celor specifice datei. Cerul va avea înnorări temporare și vor fi perioade cu ploi și posibil lapoviță. Vântul va avea intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -1...1 grad.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Vremea azi, 15 martie. O zi neobișnuit de caldă, se ating și 31 de grade. Prognoza pe următoarele 3 zile vine cu vești rele
Vremea azi, 15 martie. O zi neobișnuit de caldă, se ating și 31 de grade. Prognoza pe următoarele 3 zile vine cu vești rele

Urmează o zi extrem de caldă în sud-estul țării, pe unde se ating 31 de grade. Temperaturile scad în zilele următoare, iar la începutul săptămânii vremea devine rece.

Vremea rece se întoarce în România. Unde va ploua și cum va fi prognoza în următoarele săptămâni
Vremea rece se întoarce în România. Unde va ploua și cum va fi prognoza în următoarele săptămâni

Meteorologii anunță că săptămâna viitoare vor fi temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 martie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa, din nou, peste cele obişnuite.

Vremea azi, 14 martie. Soare și temperaturi de până la 24 de grade. Zonele unde va ploua
Vremea azi, 14 martie. Soare și temperaturi de până la 24 de grade. Zonele unde va ploua

Vineri avem tot vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă. În Banat, în Crișana și în Maramureș se adună norii. O să ploua din când în când, pot fi și descărcări electrice.

Vremea azi, 13 martie. Temperaturile vor ajunge la 26 de grade în Lunca Dunării. Unde va ploua
Vremea azi, 13 martie. Temperaturile vor ajunge la 26 de grade în Lunca Dunării. Unde va ploua

Joi avem încă o zi foarte caldă, însă vântul bate tare în toată tara și atinge viteze mai mari în vest, în est și la munte. Înnorările și ploile cuprind cea mai mare parte a țării, iar în nord-vest și în zona montană se strâng cantități mari de apă.

Vremea azi, 12 martie. Temperaturile vor ajunge până la 24 de grade. Unde va ploua
Vremea azi, 12 martie. Temperaturile vor ajunge până la 24 de grade. Unde va ploua

Ziua de miercuri aduce vreme mult mai caldă decât ar fi normal. Maximele pleacă de la 14...15 grade în depresiuni și ajung la 23...24 de grade în sudul și în sud-estul României.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.